Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese de natură administrativă în cazul primarului comunei Viziru din judeţul Brăila, Ana Cornelia Măcrineanu (foto).
"S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 08 iulie 2021 - 03 mai 2022, întrucât simultan cu funcţia de primar a exercitat şi funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale", informează ANI.
De asemenea, ANI menţionează faptul că, la data de 30 aprilie 2024, a constatat şi conflictul de interese administrativ în cazul acesteia.
"În exercitarea mandatului de primar, deşi avea un interes de natură patrimonială, a emis şi semnat în luna martie 2023, o Dispoziţie privind acordarea unor angajaţi din aparatul de specialitate al primarului a unei sume de bani, sumă de care a beneficiat şi persoana evaluată", potrivit ANI.
Agenția precizează că Ana Cornelia Măcrineanu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Sursa foto: Facebook