Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, consideră că exprimarea nemulţumirilor într-un stat democratic trebuie încurajată şi canalizată spre forme constructive, subliniind totodată că experienţa arată că acţiunile violente, radicale, vulgare nu conduc "la nimic bun".
"Nu cunosc un caz în istorie în care limbajul public vulgar sau jignirile de orice fel să fi adus beneficii sociale. Poate că acest tip de discurs îi răcoreşte pe unii sau îi distrează pe alţii. Poate că este argumentat ca o «formă inedită de protest», în oglindă cu lipsa de respect manifestată uneori de autorităţile publice faţă de cetăţeni. Poate că este considerat o modă, ceva «cool», ceva ce poate produce efecte pe moment, la nivel individual sau de grup, dar care, prin forma de manifestare, îndepărtează mulţi alţi oameni şi decredibilizează alte forme de protest la nivelul societăţii. Iar, dacă privim pe termen mediu şi lung, acest tip de limbaj expune societatea la foarte multe riscuri, asupra cărora ar trebui să medităm cu atenţie. Exprimarea nemulţumirilor este legitimă, iar într-un stat democratic, cu atât mai mult, trebuie încurajată. Ea însă trebuie canalizată spre forme constructive: implicarea în viaţa politică, participarea la vot sau alte forme ale activismului civic. Experienţa ne arată că acţiunile violente, radicale, vulgare nu conduc la nimic bun, ci atrag şi mai multă violenţă, vulgaritate şi radicalism. Asta ne dorim?", a scris Pricopie, pe Facebook.
El a adăugat că, personal, a avut nemulţumiri în raport cu ceea ce se întâmplă în spaţiul politic, cu anumite decizii guvernamentale, cu anumiţi oameni politici, însă şi-a exprimat public opinia fără a jigni şi fără să apeleze la un limbaj "licenţios".
"Cred că oamenii politici, indiferent de partidul din care provin, jurnaliştii, formatorii de opinie, oamenii de cultură ar trebui să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi să contribuie la reinstaurarea unui climat civilizat în societatea românească, în primul rând prin limbajul promovat. Să nu avem pretenţia să fim respectaţi ca cetăţeni, ca popor, dacă noi înşine nu ştim să ne respectăm", a subliniat rectorul SNSPA.