26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Trafic închis pe str. Domnească, aproape toată luna noiembrie 2024
Galaţi: Trafic închis pe str. Domnească, aproape toată luna noiembrie 2024

Primăria municipiului Galaţi informează că, pentru buna desfăşurare a lucrărilor de modernizare pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între str. G-ral. Iacob Lahovary şi str. Gării, se închide circulaţia autovehiculelor în perioada 04.11.2024 - 28.11.2024. Vor exista şi modificări privind circulaţia mijloacelor de transport în comun!

Astfel, municipalitatea face următoarele precizări:
A. Intersecţia străzii Col. Nicolae Holban cu str. Domnească va rămâne deschisă traficului rutier. Traficul în această intersecţie va fi restricţionat ulterior, pentru o durată limitată de timp, strict pentru executarea lucrărilor pe tronsonul cuprins între str. Col. Nicolae Holban şi str. Gării;
B. Intersecţia dintre str. Universităţii şi str. Domnească va rămâne deschisă traficului rutier pe direcţia de mers către str. Al. I. Cuza;
C. Pe durata desfăşurării lucrărilor recomandăm ferm conducătorilor de autovehicule să evite oprirea/staţionarea autovehiculelor şi/sau tranzitarea străzilor Nicolae Gamulea (tronsonul cuprins între str. Logofat Tăutu şi str. Al. I. Cuza) şi Universităţii (tronsonul cuprins între str. Domnească şi str. Al. I. Cuza).

Rute ocolitoare recomandate:

Axa sud – nord

1. Str. Domnească - str. Fraternităţii - str. Al. I Cuza - str. Sindicatelor - str. Dogăriei;
2. Str. Domnească - str. G-ral. Iacob Lahovary - str. Nicolae Bălcescu - str. Brăilei - str. Traian;

Axa nord – sud

3. Str. Domnească - str. Gării - str. Nicolae Bălcescu;
4. Str. Domneasca - str. Gării - str. Dogăriei/str. Ana Ipătescu.

Programul de transport va fi modificat după cum urmează:

1. Traseul 9 - de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian - str. Basarabiei - str. Domnească - str. Gării - Gara CFR, returul rămânând nemodificat;
2. Traseul 11 - de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian, returul rămânând nemodificat;
3. Traseul 15 - pe tur (Piaţa Centrală - Gara CFR) nu se modifică. Pe retur va fi deviat pe str. Domnească - str. Brigadierilor - str. Nicolae Bălcescu - str. Brăilei - str. Traian - Piaţa Centrală;
4. Traseul 102 - va întoarce în Centru şi va avea indicativul 101;
5. Traseul 105 - de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian - str. Basarabiei - str. Domnească şi va fi prelungit până în Bariera Traian pe traseul lui 102, cu retur pe str. Domnească - str. Gării - str. Nicolae Bălcescu - str. Brăilei.

! Pe durata executării lucrărilor, staţiile „Galeriile de Artă”, „Parc Eminescu”, „Teatrul Dramatic” şi „Parfumul Teilor” vor fi suspendate. Staţia „Direcţia Agricolă” va deservi doar autobuzele traseului 26. Pentru traseul 105 (pe sensul de deplasare spre Grădina Publică), călătorii vor putea folosi staţia „Domnească” amplasată pe str. Basarabiei.

"Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier, rugăm conducătorii auto şi pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcţie de natura lucrărilor. Atragem atenţia că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare", transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.


Articole înrudite