Percepţia analiştilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni a înregistrat în iunie cea mai puternică înrăutăţire din Europa Centrală şi de Est (ECE), ...
Rata şomajului a fost de 7,6% în primul trimestru din 2011, conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii (BIM), în creştere faţă de trimestrul anterior cu 0,3%, dar în scădere faţă ...
Averile europarlamentarilor români au crescut, în ultimul an, cu maşini, case, bijuterii, noi conturi bancare, iar unii dintre eurodeputaţi au contract şi credite. Europarlamentarii români au tr ...
Actele de stare civilă încheiate în România vor fi recunoscute la nivelul UE fără alte formalităţi de certificare şi legalizare, odată cu aderarea României la Convenţia Comisiei Internaţi ...
Premierul Emil Boc s-a declarat, joi, pentru înlăturarea prin Constituţie a prezumării caracterului licit al averilor doar în cazurile de persoane condamnate. Prezent la o dezbatere pe marginea C ...
V-aţi întrebat vreodată cât câştigă cei care vă conduc localitatea în care locuiţi? Ce salariu primesc primarii pe care i-aţi votat pentru a vă gospodari oraşul? Îşi merită ei aceşti ...
Veniturile totale medii lunare ale românilor au reprezentat, în primul trimestru din 2011, în termeni nominali, 2.318 lei pe gospodărie şi 804 lei pe persoană, iar cheltuielile s-au cifrat la 2. ...
Câştigul salarial mediu nominal brut a scăzut în luna mai 2011 cu 2,8% faţă de luna precedentă, cifrându-se la 2.008 lei, iar cel net s-a diminuat cu 2,7% (minus 40 lei), ajungând la 1.458 le ...
Agricultura rămâne principalul beneficiar al bugetului Uniunii Europene în perioada 2014-2020, cu o sumă de 386,9 miliarde de euro, conform propunerilor de buget publicate de Comisia Europeană, a ...
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege privind confiscarea extinsă a averii persoanelor condamnate pentru infracţiuni care generează venituri, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernu ...
În şedinţa Comitetului Interministerial pe fonduri europene a fost analizată, joi, posibilitatea de a se stabili, printr-un act normativ, regula ca semnatarii unui contract cu finanţare european ...
Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş consideră că un minister care să se ocupe de fondurile europene ar fi benefic, dar nu o soluţie în sine pentru o mai bună absorbţie a fond ...
Exportăm cu zor, pentru al ţării viitor! Acesta ar putea fi motto-ul României, chiar dacă pare neverosimil. Din cele 41 de judeţele ale României (Bucureşti şi Ilfov sunt luate împreună), 30 ...
România şi Bulgaria trebuie să îşi intensifice în continuare eforturile în combaterea fraudelor legate de fonduri europene, a declarat comisarul pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi ...
Premierul Emil Boc a afirmat, luni, la Ploieşti, că, în perioada 2007-2008, numărul bugetarilor a crescut nejustificat de mult şi că, astfel, au fost "inventate" noi avize şi ştampile întruc ...
Consumatorii casnici din România plătesc preţuri aproape duble la electricitate comparativ cu francezii, raportat la puterea de cumpărare, în timp ce preţul gazelor este, după aceleaşi criteri ...