Premierul Emil Boc s-a declarat, joi, pentru înlăturarea prin Constituţie a prezumării caracterului licit al averilor doar în cazurile de persoane condamnate. Prezent la o dezbatere pe marginea Codului civil, premierul a intervenit să contrazică o poziţie a preşedintelui CSM, Horaţiu Dumbravă, care susţine menţinerea în Consitituţie a prezumţiei caracterului licit al averilor. Premierul a insistat că ar trebui să se aplice o confiscare extinsă a averii în cazuri limitativ prevăzute, referitoare la corupţie, crimă organizată, trafic de droguri.
"Nu sunt întru totul de acord în privinţa afirmaţiei cu privire la prevederea care vizează eliminarea prezumţiei dobândirii licite a averii ar însemna un atentat la dreptul de proprietate şi ar slăbi garanţiile şi drepturile cetăţenilor. Parţial sunt de acord, dar parţial nu sunt de acord cu domnul preşedinte (al CSM - n.r.). Nu discutăm deciziile Curţii Constituţionale, care se respectă, se aplică. Decizia CCR pe marginea procesului de revizuire a Constituţiei, în speţă cu privire la articolul care vizează eliminarea faptului că în orice situaţie caracterul licit al averii se prezumă, nu o comentez, este de aici înainte sarcina Parlamentului să pună în aplicare decizia CCR", a spus Boc.
El a apreciat că răsturnarea sarcinii de probă în favoarea statului, privind licitul averii, ar aduce România "în rândul lumii", în condiţiile în care legislaţia europeană cere această reglementare.
"Dacă vrem să fim în rândul lumii şi să avem o legislaţie care să ne permită să ne apărăm interesul public, atunci trebuie ca şi Constituţia, ca orice altă constituţie care se analizează, să fie revizuită periodic. Nu este vorba de o slăbire a garanţiei dreptului de proprietate, nu e vorba de înlăturarea caracterului licit al dobândirii averii, al prezumţiei că acest caracter trebuie să existe, e vorba de o nuanţă în ceea ce priveşte forţa prezumţiei. Averile în continuare sunt considerate a fi dobândite licit în România", a mai explicat premierul.
El a arătat că, din cauza legislaţiei prezente, infractorii condamnaţi se aleg cu confiscarea doar a bunurilor rezultate din ultima infracţiune dovedită, dar îşi păstrează restul averii.
De asemenea, Boc a subliniat că decizia Curţii Constituţionale privind proiectul de revizuire a Constituţiei "lasă deschisă această posibilitate de reglementare în legislaţiei ordinară a acestui aspect, iar la nivel parlamentar trebuie găsită acea formulă care să ţină cont de decizia CCR, dar care să poată permite ca în acele cazuri limitativ prevăzute de lege instituia confiscării extinse să poată opera".
Proiectul de revizuire a Constituţiei, iniţiat de Guvern şi Preşedinţie şi transmis Legislativului, elimină alin. 8 al art. 44 din Legea fundamentală, care stipulează prezumarea caracterului licit al dobândirii averilor.