Statele membre ale Uniunii Europene care decid să prelungească restricţiile pe piaţa forţei de muncă pentru români şi bulgari pot invoca drept justificare criza, precedentul fiind creat prin a ...
Tensiunile din Europa, care culminează şi cu varianta ca Grecia să renunţe la moneda unică europeană şi să revină la drahmă pentru a nu infecta cu problemele ei toată zona euro, repun pe ta ...
Mircea Geoană a fost revocat, miercuri, din funcţia de preşedinte al Senatului. Plenul Senatului a aprobat hotărârea de încetare a mandatului lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al ac ...
Cuvântul cel mai lung din limba română este unul cu caracter ştiinţific şi are nici mai mult, nici mai puţin de 44 de litere. Acesta este pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza. Cele mai ...
Potrivit unui studiu European realizat de Comisia Europeană, şoferii români sunt printre cei mai nepricepuţi. Astfel, România, alături de Polonia şi Bulgaria se află la coada clasamentului câ ...
Preşedintele Traian Băsescu spune că obiectivul pentru 2012 este o absorbţie a fondurilor structurale de 6 miliarde de euro, chiar dacă scepticii susţin că vor fi doar 4 miliarde de euro.
"Bug ...
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării a cinci deputaţi: Oana Niculescu Mizil (PSD), Sonia-Maria D ...
Uniunea Teatrală din România - UNITER deschide sesiunea de înscriere pentru ediţia 2011 a Concursului de dramaturgie "Cea mai bună piesă românească a anului". Piesele de teatru pentru înscrie ...
Începând cu data de 23 noiembrie 2011, Casa de avocatură Coltuc a lansat o nouă versiunea a site-ului juridic. Prezentând multiple îmbunătăţiri grafice şi de structură, site-ul a fost creat ...
Germania şi Polonia sunt cei mai mari poluatori industriali din UE, iar România se clasează pe locul 6 pe această listă neagră, potrivit unui raport prezentat de organismul de mediu al Uniunii. ...
Găsirea unei grădiniţe în România ar putea reprezenta, cu siguranţă, subiectul unui film din seria „Misiune Imposibilă”. Într-adevăr, înscrierea unui copil la grădiniţă ar putea face ...
Dintre toate statele Uniunii Europene, România este ţara cu cel mai mic procent de obezi, în timp ce un sfert dintre britanici sunt supraponderali, arată statisticile publicate de Eurostat şi pre ...
Europa este zguduită în aceste zile de criza datoriilor statelor. Falimentul Greciei, ţară care aşteaptă un al doilea bailout, nu mai este de mult o utopie, ci o variantă de lucru. Irlanda şi ...
În centralele ministerelor, în agenţii şi autorităţi vor lucra anul următor 241.726 de angajaţi, relevă datele bugetului defalcate pe ministere publicate la sfârşitul săptămânii trecute, ...
Situaţia cu seceta este sub control până în acest moment, putând apărea pierderi la recolta pe 2012 dacă nu plouă până la sfârşitul lunii sau începutul lui octombrie, însă prognozele of ...
Autostrada Transilvania va fi finalizată cel mai devreme în 2020, dar ar putea fi terminată şi în 2026, după 22 ani de la începerea lucrărilor, o investiţie ale cărei costuri au depăşit cu ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...