23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Uniunea Teatrală din România - UNITER deschide sesiunea de înscriere pentru ediţia 2011 a Concursului de dramaturgie "Cea mai bună piesă românească a anului". Piesele de teatru pentru înscrierea în competiţie se primesc până la data de 10 ianuarie 2012 (data poştei). Autorii vor trimite piesele dactilografiate, într-un singur exemplar, nesemnate, cu un motto scurt pe pagina de titlu, însoţite de un plic închis în care vor figura datele de identificare ale autorului (nume, adresă, telefon, e-mail). Acelaşi motto de pe pagina de titlu a piesei va fi înscris şi pe plicul închis cu datele de identificare. Adresa poştală pentru înscrierea pieselor: Str. George Enescu 2-4, 010305 Bucureşti, cu menţiunea „Pentru Concursul Cea mai bună piesă românească a anului 2011”. Potrivit comunicatului UNITER, nu se primesc în concurs piese scurte (într-un act), dramatizări,  piese publicate sau reprezentate. Juriul va anunţa piesa câştigătoare în luna martie 2012, iar Editura Unitext o va publica într-un volum ce va fi lansat la Gala Premiilor UNITER din 2 aprilie 2012, moment în care va fi înmânat şi  premiul. Concursul, premiul şi tipărirea piesei câştigătoare sunt finanţate prin efortul şi sub egida Casei Regale a României.


Articole înrudite