Majoritatea acvariştilor încep prin achiziţionarea unui acvariu, cumpără câţiva peşti şi apoi încep să se confrunte cu tot felul de probleme. Iată ce trebuie să ştie aceştia pentru a ajunge să aibă un acvariu perfect. Pe cât posibil trebuie să le asigurăm peştilor şi plantelor aceleaşi condiţii ca în natură. Sunt peşti care au nevoie de o temperatură mai ridicată a apei, alţii trebuie ţinuţi la o temperatură mai joasă. Unii tolerează în jurul lor alte specii, iar alţii sunt foarte teritoriali. Dimensiunile acvariului trebuie alese în funcţie de peştii pe care dorim să îi creştem.
Un acvarist informat va avea rezultate excelente într-un timp foarte scurt, ne asigură profesioniştii de pe site-ul www.acvariu.ro. Nimic nu este mai plăcut decât să vezi un acvariu frumos, cu plante vii şi peşti sănătoşi. Dacă săriţi peste paşii de început veţi avea parte de pierderi, plantele nu vor creşte, apa se va umple de alge. Deci, mai întâi vă decideţi ce peşti doriţi. Dacă optaţi pentru mai multe specii, trebuie să verificaţi dacă sunt compatibile din punct de vedere al hranei, temperaturii, pH apei, etc. În funcţie de aceste elemente alegeţi dimensiunile acvariului, precum şi plantele.
Bazinul
Pentru început un acvariu de 45 - 50 de litri ar fi potrivit. Nu veţi investi mulţi bani, iar ulterior acesta se va dovedi foarte util. După câteva luni de acvaristică veţi acumula suficiente informaţii pentru a vă dori un acvariu mare, de peste 150 de litri. În acest prim acvariu veţi putea creşte 5 -10 peştişori. Dar nu vă grăbiţi, încă nu este momentul să îi şi cumpăraţi.
Echipamente
Aveţi nevoie de următoarele: încălzitor cu termostat, pompă de aer, piatră de aer, furtun, filtru. Filtrarea se poate face şi mecanic, prin bureţi acţionaţi de jetul de aer. Dacă vă cumpăraţi un acvariu vara, puteţi achiziţiona încălzitorul mai târziu. Mai aveţi nevoie de un furtun cu ajutorul căruia veţi schimba apa. Nu alegeţi unul foarte gros. Un furtun subţire vă este util mai ales pentru culegerea resturilor de pe fundul acvariului. Mai aveţi nevoie şi de o galeată. În aceasta veţi lăsa apa la "învechit". De asemenea, un minciog este absolut necesar pentru a putea muta peştii dintr-un loc în altul. Un termometru va indica permament temperatura în acvariu. Un neon va asigura iluminatul, garantând şi creşterea plantelor.
Decor
Nu folosiţi elemente de decor improprii oricât de atractive v-ar părea. După ce căpătaţi suficientă experienţă veţi decide singuri dacă aveţi sau nu nevoie de decor pentru acvariu. Asta depinde şi de poziţionarea lui în cameră.
Substrat
Se recomandă folosirea substratului de pietris şi nisip pentru că bacterii folositoare se formează în substrat. Este recomandat un nisip cu granulaţia mai mare, nu unul foarte fin care sufocă rădăcinile plantelor. Pietrişul trebuie să fie din roci dure, nu calcaroase. Rocile calcaroase modifică în timp apa, ceea ce poate fi fatal peştilor. În principiu, substratul ar trebui sa aibă grosimea de 3-5 cm. Acesta trebuie pus mai subţire în partea din faţă a acvariului şi mai gros în cea din spate, din motive estetice: se creaza un fel de pantă, puteţi vedea astfel tot acvariul, nu numai partea din faţă.
Plante
Plantele sunt folositoare deoarece consumă din substanţele organice descompuse în bazin, oxigenează apa, dar nici rolul lor estetic este important. Se recomandă folosirea unor specii mai rezistente şi/sau mai ieftine. Elodeea, Valisneria, Bacopa, unele specii de Echinodorus sunt destul de rezistente. La fel şi Anubias. Plantele ce cresc mari le veţi pune mai în spate, cele mai mici vor ocupa partea din faţă a acvariului. Peştii mai mari vor fi astfel obligaţi să înoate în partea din faţă a acvariului, spre bucuria dvs.
Peşti
Sunt consideraţi peşti ai începătorilor viviparii (nasc pui vii), care vă vor da ocazia înmulţirii peştilor fără eforturi deosebite. Ca principiu, un vivipar la 4 litri de apă este un minim recomandat. Nu suprapopulaţi acvariul! Sunt foarte frecvente asocierile nepotrivite de peşti făcute de începători (Guppy şi Xipho alături de Caraşi aurii, Betta, Zebre şi Nigro). Va trebui să vă stăpâniţi. Cel mai simplu este să cumpăraţi o pereche de Xipho, una de Moly şi câţiva Guppy. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este cel al "funcţiunilor" unor peşti. Spre exemplu, într-un bazin paşnic aţi putea avea nişte Kuhli sau Corydoras pentru a consuma mancarea de la fundul apei sau un Ancistrus sau alt mâncător de alge pentru combaterea acestora.
Pe cât posibil, luaţi peşti şi plante de la prieteni. Veţi avea garanţia că aceştia nu sunt bolnavi. Dacă totuşi cumpăraţi peşti din surse nesigure, aceştia trebuie ţinuţi separat o perioadă înainte de a fi introduşi în acvariu, în carantina. Nu cumpăraţi niciodată peşti din acvariile ţn care vedeţi peşti morţi sau bolnavi!
Hrana
Peştii trebuie hrăniţi în funcţie de necesităţile lor, pe cât posibil cât mai variat. Se recomandă hrana industrială administrată alternativ cu hrana vie (larve, libelule) şi hrana congelată (tubii, libelule, artemii). Este foarte important să nu abuzaţi cu hrana. Resturile neconsumate ajung pe fundul acvariului, unde se descompun, apa îşi pierde claritatea, iar din punct de vedere chimic chimic îşi schimbă proprietăţile. Este indicat să le daţi hrană puţină, cât apucaţi între două degete. După ce o termină, le mai daţi încă o data. Şi tot aşa. Imediat cum peştii îşi pierd interesul pentru hrană, incetaţi hrănirea. Un peşte hrănit în exces devine gras şi îşi reduce durata de viaţă. De principiu, este suficient să hrăniţi peştii de 2-3 ori pe zi.
Apa
Apa din acvariu trebuie să fie clară, să nu aibă nuanţe verzui. Schimbarea a 10 -15 % din apă trebuie să devină o rutină pentru dvs. Cum probabil că veţi folosi apă de la robinet, este recomandat să procedaţi astfel: umpleţi o galeatăa de plastic cu apă de la robinet (apă rece, nu caldă). O tineţi minim 2-3 zile, abia apoi puteţi să o introduceţi în acvariul cu peşti. Se procedeazp aşa pentru că în apa de la robinet există clor şi alte substanţe ce nu fac bine peştilor. Dacă puteţi pune în găleată o piatră de aer şi un încălzitor, veţi accelera ritmul în care clorul este eliminat.
În concluzie, cumpăraţi un acvariu de 40 -50 de litri. Spălaţi-l foarte bine cu apă rece fără să folosiţi săpun sau detergenţi. Introduceţi substratul (pietrisul şi nisipul). Introduceţi filtrul şi termometrul. Dacă e iarnă, introduceţi şi termostatul. Umpleţi acvariul cu apă, dar nu până la preaplin, mai lasaţi 3-4 cm. După 15 minute porniţi filtrul şi încălzitorul cu termostat (viviparii pot fi crescuţi la temperaturi între 22 şi 25 de grade). După 2 zile puteţi introduce plantele în acvariu, ulterior şi pestii. Stingeţi iluminatul acvariului noaptea.
Întreţinerea bazinului
Această operaţiune se va face săptămânal sau măcar o dată la 2 săptămâni. Apa nu trebuie schimbată în totalitate, ci doar în proporţie de 10 - 30% (bazin mai mare - procent mai mic). Apa va fi scoasă de preferinţă cu un furtun, aspirând deşeurile de la fundul bazinului. E de preferat să schimbaţi apa mai des şi mai puţin decât mult şi rar, pentru că un schimb masiv de apă produce schimbări bruşte în chimia apei (aciditate, duritate, etc), ceea ce poate cauza pierderea unor peşti mai sensibili. Curăţaţi săptămânal bureţii din interiorul acvariului. Nu spălaţi buretele decăt cu apă rece, fără săpun sau alte chimicale. În aceşti bureţi există bacterii foarte utile care au rolul să menţină echilibrul biologic al apei.
SFATURI PE SCURT
- Când ajungeţi acasă cu peştii cumpăraţi, se procedează în felul următor: mai întâi se lasă să plutească în bazin punga cu peşti timp de 10-15 minute (pentru egalizarea temperaturilor), apoi se amestecă treptat apa de transport cu cea din acvariul de destinaţie, după care sunt introduşi peştii în acvariu.
- Bazinul nu trebuie amplasat pe pervazul unei ferestre, deoarece excesul de lumină va avea efecte negative.
- Încălzitorul nu trebuie pornit decât dacă este scufundat în apă.