Trei prefecturi din nord-estul Japoniei grav afectate de seismul din 2011 urmat de tsunami au prezentat săptămâna trecută un proiect de colaborare cu dezvoltatorii Pokemon Go pentru a atrage turişti interesaţi de popularul joc, relatează EFE.
Guvernele locale din Iwate, Miyagi şi Fukushima doresc să profite de fenomenul Pokemon prin abilitarea unor spaţii în care să se realizeze activităţi legate de acest joc şi care să constituie o nouă atracţie pentru aceste zone.
Guvernatorii celor trei prefecturi au contactat dezvoltatorul american Niantic Inc pentru a crea puncte de interes pentru jucători în aceste regiuni, după cum au explicat într-o conferinţă de presă la Tokyo.
Iniţiativa este susţinută şi de prefectura Kumamoto, din sudul Japoniei, unde în luna aprilie s-au înregistrat o serie de puternice seisme care au provocat grave pierderi materiale şi evacuarea a peste 120.000 de persoane.
"Sper ca tinerii să aibă astfel posibilitatea de a cunoaşte realitatea cu care se confruntă prefecturile lovite de dezastru", a spus guvernatorul prefecturii Miyagi, Yoshihiro Murai, într-o declaraţie publicată de agenţia Kyodo.
Valul tsunami provocat de seism la 11 martie 2011 a devastat nord-estul Japoniei şi a lăsat în urmă peste 18.000 de morţi şi dispăruţi şi însemnate pierderi materiale, pe lângă catastrofa de la centrala nucleară Fukushima.
Pokemon Go, disponibil în peste 35 de ţări, a ajuns la 22 iulie în Japonia, unde se bucură de succes.