23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
"Elementar" este cea mai vizionată premieră de film pe Disney+ în 2023
"Elementar" este cea mai vizionată premieră de film pe Disney+ în 2023

Filmul Elementar de la Studiourile Disney şi Pixar a avut parte de o premieră glorioasă pe Disney+! Elementar este cea mai vizionată premieră de film din acest an pe Disney+ şi se află în Top 10 premiere cinematografice din toate timpurile, obţinând 26,4 milioane de vizualizări în primele cinci zile de streaming. Regizat de Peter Sohn, produs de Denise Ream şi de Pete Docter ca producător executiv, lungmetrajul original are acţiunea plasată în Oraşul Elementelor, unde locuiesc împreună locuitorii de foc, apă, aer şi pământ. Lungmetrajul o prezintă pe tânăra Flamă, a cărei prietenie cu un tip amuzant şi naiv pe nume Şuvoi îi pune la încercare convingerile despre lumea în care trăieşte. Scenariul "Elementar" este realizat de John Hoberg & Kat Likkel şi Brenda Hsueh, după o poveste de Sohn, Hoberg & Likkel şi Hsueh.
În primele cinci zile de streaming, Elementar a devenit cea mai vizionată premieră de film de animaţie de la lansarea filmului Roşu aprins (Turning Red) de la Disney şi Pixar, în martie 2022, precum şi cea mai vizionată premieră de film Disney+ din toate timpurile în America Latină, situându-se cu puţin înaintea filmului Roşu aprins. Lansat în iunie, filmul a avut succes şi în cinematografe, generând venituri de 484 de milioane de dolari în întreaga lume şi un scor de 93% din partea publicului verificat pe Rotten Tomatoes şi un scor "A" la CinemaScore. În Statele Unite, filmul a generat 154 de milioane de dolari - cu peste cinci ori mai mult decât a generat în weekendul când a avut loc premiera (30 milioane dolari), o performanţă rară pentru orice lansare în cinematografe. La nivel internaţional, filmul a adus 330 de milioane de dolari şi a avut o evoluţie deosebit de bună în Coreea de Sud, devenind cel mai vizionat film al Pixar în această ţară, anunţă serviciul de streaming deţinut de Walt Disney Company.

Tag-uri:

Articole înrudite