16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Piaţa auto europeană, în creştere cu circa 6%, în 2014, pentru prima dată în ultimii 6 ani
Piaţa auto europeană, în creştere cu circa 6%, în 2014, pentru prima dată în ultimii 6 ani

Numărul de înmatriculări de autoturisme noi în Europa a înregistrat în 2014 o creştere de 5,7%, punând capăt unui şir de şase ani consecutivi de scădere, a anunţat, vineri, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/.
Anul trecut, au fost vândute 12,55 milioane de autoturisme în cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene.
În cazul principalelor pieţe din UE, cele mai mari ritmuri de creştere s-au înregistrat în Spania (18,1%), Marea Britanie (9,3%), Italia (4,2%) şi Germania (2,9%), în timp ce în Franţa au rămas stabile (0,3%).
Potrivit ACEA, în România au fost înmatriculate anul trecut 70.172 de autoturisme, în creştere cu 21,6%, comparativ cu 57.710 unităţi în 2013.
În rândul producătorilor auto, 359.141 de autoturisme marca Dacia au fost vândute în 2014 în UE, mai multe cu 23,9%, comparativ cu 289.795 de unităţi comercializate în 2013.
Marca low-cost a Renault a controlat 2,9% din piaţa auto europeană în 2014, în creştere faţă de 2,4% în 2013, devansând mărci precum Seat, Kia sau Volvo.


Articole înrudite