Mari diferenţe salariale îi separă pe liderii primelor 12 puteri mondiale, cei mai bine plătiţi dintre ei primind peste 30.000 de euro pe lună, în timp ce ultimii din top abia depăşesc 1.500 de euro, relatează Le Figaro, citând o analiză a CNN.
Criza i-a afectat şi pe lideri. Recent, Vladimir Putin şi-a anunţat decizia de a-şi reduce salariul cu 10%, ca mai mulţi înalţi responsabili ruşi. Într-un context economic sumbru legat de căderea cursului petrolului şi de sancţiuni occidentale, preşedintele rus şi-a revizuit salariul în scădere, la un an după ce şi-a triplat atât salariul său, cât şi pe cel al prim-ministrului Dmitri Medvedev.
Dar cu cât sunt de fapt plătiţi liderii celor mai mari puteri mondiale? Televiziunea americană CNN a analizat această chestiune şi a comparat veniturile liderilor primelor 12 economii mondiale.
Barack Obama este liderul cel mai bine remunerat al acestui G12, câştigând 376.000 de euro pe an, respectiv 31.300 de euro pe lună. El rămâne mult în urma altor lideri ai căror state nu fac parte din grupul primelor 12 puteri economice mondiale, precum prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong, care primeşte 1,3 milioane de euro pe an.
Pe Obama îl separă peste 100.000 de euro de Stephen Harper, premierul canadian. Ţările anglo-saxone sunt de altfel mai generoase decât altele cu liderii lor. Germania (Angela Merkel, 216.000 de euro anual şi 18.000 de euro pe lună) şi Marea Britanie (David Cameron, 201.600 de euro pe an, 16.800 de euro pe lună) sunt şi ele în top 5, în care se află şi Africa de Sud pe poziţia a patra (Jacob Zuma, 210.600 de euro pe an, 17.550 de euro pe lună).
Preşedintele francez nu se află decât pe poziţia a şaptea, cu peste 179.000 de euro pe an şi 14.917 de euro pe lună. La sosirea sa la putere în 2012, François Hollande a decis să-şi reducă salariul cu 30%. Fără această măsură, el s-ar fi aflat pe locul 1. Omologul său chinez a procedat invers, crescându-şi salariul cu 60%, fapt care nu-l situează decât pe ultimul loc al acestui top 12, cu un salariu lunar de 20.300 de euro pe an (1.692 de euro pe lună), chiar după prim-ministrul indian, care câştigă 28.500 de euro anual şi 2.375 de euro pe lună. Practic, Barack Obama câştigă de peste 18 ori mai mult decât Xi Jinping, preşedintele Chinei, notează publicaţia franceză.
Aceste inegalităţi sunt şi mai flagrante dacă salariul şeful statutului este raportat la populaţia ţării pe care o conduce.
Sud-africanul Jacob Zuma este plătit cu 0,4 eurocenţi de locuitor, de două ori mai mult decât este plătit Barack Obama pentru americani. Francois Hollande şi Angela Merkel urcă şi ei în clasament la acest criteriu, aflându-se pe locurile trei şi patru. Nicio schimbare nu se înregistrează la coada plutonului, unde Narendra Modi şi Xi Jinping sunt situaţi pe ultimele locuri, fiind plătiţi cu 0,00002 şi respectiv 0,00001 eurocenţi de locuitor, mai scrie Le Figaro.