Numeroase modele copiază arma automată AK, care prezintă zeci de diferenţe în raport cu originalul. Copiile cele mai răspândite au fost fabricate în diverse perioade în ţările fostului Pact de la Varşovia - România, Ungaria şi Polonia -, care au urmat calea cea mai simplă a fabricării armelor de serie, adăugând la original propriile modificări, relatează televiziunea armatei ruse, Zvezda, şi grupul media Sputnik, citat de Agerpres.
Realizatorii jocurilor video nu sunt singurii care copiază puşca automată cea mai cunoscută de pe planetă: fabricanţii de arme sunt şi ei interesaţi. După crearea puştii automate Kalaşnikov sau AK (pentru \"Avtomat Kalaşnikova\") circa o sută de modificări ale acestei arme au fost elaborate şi cea mai mare parte a tentativelor de a o copia au eşuat lamentabil, susţine sursa citată. Versiunile cele mai interesante seamănă uneori cu o puşcă hibrid sau cu un lansator de rachete antitanc, spune un articol Sputnik, citat de Agerpres. Sputnik citeayză la rândul său o analiză a postului de televiziune al armatei ruse, Zvezda.
Copiile româneşti, de exemplu, se disting de AK tradiţional prin forma lor originală la nivelul încărcătorului şi al patului armei. Totuşi fabricanţii români au avut şi au încă o pasiune specială pentru instalarea unor mânere suplimentare ca în primele versiuni de puşti româneşti din lemn. Această soluţie tehnică foarte originală nu are nicio altă explicaţie, comentează sursa citată.
Igor Zenciuk, directorul Centrului de tir tactic şi expert în arme de foc, are mai degrabă critici de ordin... estetic la adresa versiunii româneşti a Kalaşnikovului. \"Când am pus mâna pe primele variante modificate ale AK, în cursul unei vizite în SUA, am avut un şoc. Era o veritabilă oroare din punct de vedere estetic. Geniul armelor de foc Mihail Kalaşnikov era practic mort în reîncarnările preferate de inginerii români\", comentează Zenciuk.
Slaba calitate a fabricării a devenit cartea de vizită a puştilor automate româneşti, în special AIMS, susţine Zvezda. Aceste puşti automate şi-au primit \"botezul\" în cursul războaielor contemporane în conflictele din Orientul Mijlociu, unde erau livrate cu generozitate, adaugă sursa citată. Era uşor de distins o \"clonă\" românească de o armă rusească autentică, puşca românească se dezintegra după trei zile de folosire, potrivit analizei cu puternice accente pro domo făcută de Zvezda.
Tantalul polonez este o altă puşcă de asalt care şi-a câştigat o tristă celebritate printre numeroasele copii AK. Această versiune poloneză a Kalaşnikovului, concepută în 1988 de Bogdan Spaderski, trebuia să fie mai uşoară, mai modernă şi mai bună decât AK-47 clasic, dar rezultatul a fost invers, susţine Zvezda. Sursa citată comentează că aspiraţia de a concepe o puşcă mai puţin costisitoare la fabricare a jucat un renghi polonezilor: fiabilitatea generală a mecanismelor în raport cu puşca clasică de origine sovietică era de două ori mai redusă, iar cartuşul bloca adesea arma.
Principala eroare comisă de polonezi, ca şi de români, este că ei au vrut să modifice mecanismul culasei. Între altele, polonezilor li s-a părut că AK obişnuită este grea şi au început să-i adauge mânere din plastic, să inventeze paturi ale armei de tot genul. În final, între 1990 şi 1994, aproape 25.000 de piese din acest model au fost produse, după care programul a fost sistat. În prezent, cea mai mare parte din aceste puşti circulă în Orientul Mijlociu, iar polonezii au trecut la arme ale NATO, explică expertul în arme şi istoric militar Oleg Radaşvili.
Dacă versiunile ungureşti şi româneşti ale AK nu sunt pe placul celor de la Zvezda, nu acelaşi lucru se poate spune despre versiunea irakiană a legendarei puşti. \"Simplul fapt că Irakul a elaborat propria versiune de AK este deja extraordinar. Tabuk, versiunea irakiană a Kalaşnikov, a sfârşit prin a fi o copie a modelului foarte clasic al AK cu câteva modificări la nivelul formei încărcătorului şi al mânerului\", se arată în analiza Zvezda, care adaugă totuşi că fiabilitatea puştii Tabuk este extrem de redusă.
În schimb, expertul în arme de foc şi instructor de tir, Roman Viaznik, nu are deloc o părere bună despre versiunea irakiană a puştii Kalaşnikov.\" O armă foarte controversată. În afară de faptul că au copiat arma, irakienii au decis - ca şi românii - să se joace cu gabaritul puştii, Tabuk are cu 10 cm mai puţin. În plus, ei au instalat un pat al armei de jucărie pentru copii. Ei au luat drept bază versiunea neterminată a Zastava M-70 iugoslavă. Altă particularitate: au suprimat regimul de tir automat. Irakienii sunt cei care au eşuat cel mai mult în copierea AK. Ultima picătură care a umplut paharul a fost utilizarea cartuşelor chinezeşti M-43, care se dispersează în unul din cinci cazuri. Este inutil să strici prin experimente ceea ce funcţionează în luptă\", afirmă Viaznik.
Când relaţiile dintre URSS şi China s-au degradat, Beijingul a decis să-şi lanseze propria versiune de Kalaşnikov, botezată Type 56. În ansamblu, chinezii au reuşit nu numai să copieze puşca cu toate mecanismele şi detaliile sale, dar şi să păstreze o bună calitate a materialelor de fabricare. Singura diferenţă a Type 56 în raport cu AK clasic este baioneta, care poate fi pliată cu un mecanism special.
Fiabilitatea globală şi costul redus sunt principalele atuuri ale copiei chinezeşti. Datorită abilităţilor lor de a copia, chinezii au reuşit să producă până la 15 milioane de Type 56. China este maestră în a copia armele sovietice: nicio altă ţară nu a reuşit încă să înceapă producţia de Kalaşnikov fără să-i prejudicieze calitatea. Totuşi, succesele Chinei în producţia de copii ale armelor sovietice nu se opresc aici. Uzinele chinezeşti au început să fabrice o nouă puşcă, Type 86, cu o configuraţie bullpup şi dotată cu o ţeavă alungită. Puţin mai târziu apare şi AKS-223, adaptat şi conceput pentru a trage cu cartuşe 5,56x45mm.
