Statele Unite vor continua să acorde un ajutor Bulgariei în ancheta privind atacul terorist de la Burgas, a declarat consilierul preşedintelui american Barack Obama în domeniul antiterorismului şi securităţii, John Brennan, care s-a întâlnit marţi la Sofia cu premierul bulgar Boiko Borisov.
Brennan i-a înmânat lui Borisov o scrisoare semnată de Obama care, încă o dată, adresează condoleanţe familiilor victimelor. Atacul terorist comis pe teritoriul bulgar la 18 iulie ne-a amintit încă o dată într-un mod sinistru de provocările şi ameninţările cu care avem de-a face ca aliaţi, se afirmă în scrisoare, citată într-un comunicat de presă al guvernului bulgar transmis Agerpres. Şeful statului american apreciază foarte pozitiv colaborarea bilaterală cu Bulgaria în lupta împotriva terorismului.
Premierul Borisov a declarat ziariştilor că investigarea atentatului a avansat, dar că mai multe detalii vor fi făcute publice în momentul în care decid serviciile speciale. Şeful guvernului a spus că nu a fost posibil ca atacul să fie prevenit. Serviciile au acţionat perfect, dar cei care au pregătit atentatul au fost foarte bine pregătiţi şi au luat toate măsurile de precauţie. Este vorba de oameni cu o experienţă foarte mare, care au acţionat într-o conspiraţie perfectă. Sunt alte ţări în care serviciile secrete nu sunt mai proaste decât cele ale noastre, dar şi acolo au avut loc atacuri teroriste, a mai afirmat Boiko Borisov în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Brennan. Primul ministru bulgar a declarat că ţara sa are relaţii foarte bune cu lumea arabă, iar relaţiile cu Israelul sunt excelente. Noi nu ne implicăm în dispută între Israel şi Iran, a subliniat Borisov.
În acelaşi timp, ministrul israelian al turismului, Stas Misezhnikov, a vizitat marţi oraşul Burgas şi a depus o coroană de flori la locul incidentului - parcarea din faţa aeroportului internaţional. Ministrul s-a întâlnit cu turişti israelieni care îşi petrec vacanţele în staţiunea Sunny Beach lângă Burgas. Misezhnikov a declarat că va trebui să fie pedepsiţi nu numai autorii atacului de la Burgas, ci şi statul care i-a trimis. Prin sateliţii săi, Iranul răspândeşte teroare şi distrugere în întreaga lume, crede Stas Misezhnikov.