Primăria municipiului Galaţi informează că a început o nouă campanie de plantări de copaci. Astfel, în campania din această primăvară se vor planta 1.280 de arbori, din specii precum tei, mesteacăn, arţar, paltin de câmp, ulm, catalpă, pin negru, molid şi salcâm japonez.
Aceştia vor fi plantaţi pe următoarele aliniamente stradale: Mihai Bravu, Ştiinţei, G. Coşbuc, Morilor, Movilei, Odobeşti, Focşani, Vultur, Nicolae Alexandrescu, Feroviarilor, Traian şi Nae Leonard. Plantări se vor face şi în cartierele Micro 21, Micro 20, Micro 39, Micro 19, Ţiglina I, Ţiglina II, Mazepa I etc.
"Primăria municipiului Galaţi derulează astfel de campanii de plantări în fiecare primăvară şi toamnă, iar numărul arborilor plantaţi a crescut în fiecare an", transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Galerie de imagini, mai jos!
Foto: Primăria municipiului Galaţi