Majoritatea americanilor au o opinie negativă cu privire la decizia Curții Supreme de a anula decizia Roe v. Wade care recunoștea dreptul la avort, conform rezultatelor unui sondaj Reuters/Ipsos date publicității recent, informează Reuters.
Sondajul de opinie realizat timp de două zile a constatat că 57% dintre americani au o părere nefavorabilă despre instanța superioară a SUA, pe care 43% o percep favorabil.
Aceasta pune opiniile despre Curtea Supremă, instituție concepută ca entitate nepartizană, la egalitate cu opiniile americanilor despre Congres, care este perceput în mod negativ de mult timp de către populație. Marchează, de asemenea, o schimbare semnificativă față de un sondaj Reuters/Ipsos realizat în perioada 6-7 iunie, care indica faptul că 48% din americani aveau o părere nefavorabilă, față de 52%, care aveau o opinie favorabilă.
Aproximativ 27% dintre respondenți au avut o părere foarte nefavorabilă despre instanță, în creștere față de 14%.
Această schimbare a fost determinată aproape în întregime de creșterea opiniilor nefavorabile în rândul democraților, care adesea susțin mai mult dreptul la avort decât republicanii.
Un procent de 60% din democrați au spus că au o părere mai puțin favorabilă despre Curtea Supremă decât în urmă cu șase luni, comparativ cu 23% dintre republicani.
Aproximativ 55% dintre americani cred că avortul ar trebui să fie legal în toate sau în majoritatea cazurilor, potrivit unui sondaj separat, realizat de Ipsos.
Ambele sondaje au fost efectuate online, în limba engleză, pe întreg teritoriul SUA. Fiecare a adunat răspunsuri de la 1.005 adulți, cu o marjă de eroare de 4%.
Curtea Supremă, dominată de conservatori, a anulat hotărârea Roe v. Wade din 1973 care recunoaștea dreptul constituțional la avort al femeilor. Decizia, salutată de activiștii conservatori ca o mare victorie, va schimba dramatic viața a milioane de femei din SUA, notează Reuters. (sursa Agerpres)