Cel puţin 20 de state membre ale Uniunii Europene vor semna un pact privind apărarea comună, iniţiativă promovată de Franţa şi Germania, pentru finanţarea şi dezvoltarea infrastructurii mili ...
Comisia Europeană a propus, recent, reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele şi autoutilitarele noi până în 2030, comparativ cu 2021, cu un obiectiv intermediar vizând reducerea ...
Ţările nordice au convenit recent, la Helsinki, să-şi intensifice cooperarea în domeniul apărării şi schimbul de informaţii despre supravegherea aeriană, pe fondul sporirii temerilor referit ...
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ar putea rămâne la conducerea alianţei militare până în 2019, informează recent cotidianul norvegian Dagbladet, relatează DPA. ...
ONU a înregistrat din iulie până în septembrie anul acesta 31 de acuzaţii de exploatare şi abuzuri sexuale comise de personalul organizaţiei, a declarat recentun purtător de cuvânt al secreta ...
Camera de Comerţ a României în Italia solicită, printr-o scrisoare deschisă, retragerea ataşaţilor economici români din Italia, "pentru subminarea economiei României prin neimplicare"."Camera ...
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi Columbia, principalul producător mondial de cocaină, au pus în aplicare un acord ce presupune viramentul a 270 de milioane de euro ajutor acordat de ONU pen ...
O companie din Japonia le acordă angajaţilor nefumători şase zile în plus de concediu plătit, la un an după ce aceştia s-au plâns că lucrează mai mult decât colegii lor fumători care ies ...
Rata şomajului în Uniunea Europeană a rămas stabilă la 7,5% în septembrie, comparativ cu luna precedentă, şi în scădere faţă de 8,4% în perioada similară din 2016, arată datele publicat ...
Ministerul britanic de Interne a avertizat cetăţenii europeni aflaţi în centrele de detenţie şi care nu au resurse să se întreţină singuri că ar fi mai bine pentru ei să părăsească de b ...
Implementarea Acordului de asociere UE-Republica Moldova în cei trei ani de la intrarea în vigoare a documentului a avut un caracter satisfăcător, iar o bună parte din angajamentele Chişinăului ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...