23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii, la concurs de dat cu băţul în baltă
Poliţiştii, la concurs de dat cu băţul în baltă
Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 1 Galaţi, împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Biroul Executiv Teritorial Galaţi, au organizat sâmbătă, 13 iulie, la balta Zătun, a II-a ediţie a Concursului de Pescuit „Iulian Medrea”. La concurs au participat 40 de „profesionişti” în ale pescuitului din cadrul celor două organizaţii profesionale. Spre uimirea tuturor, potul cel mare a fost adjudecat de singura reprezentantă feminină din concurs, Radu Florea Oana, care s-a dovedit o adevărată profesionistă, cu o captură de 10,5 kg.
La polul opus s-a aflat Radu Alin, care, îndrăgostit de peşte, nu a avut şansa să se întâlnească cu el, organizatorii recompensându-l cu scule de pescuit pentru „antrenament”. Voia bună a fost sporită de tradiţionalul grătar, la care au participat deopotrivă învinşi şi învingători, cu speranţa că la următoarea ediţie vor avea mai mult succes.


Articole înrudite