23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Miercuri, cu începere de la ora 18.00, la Grădina Japoneză, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi organizează o „Seară Japoneză”, eveniment cultural – artistic în care poezia, teatrul şi muzica vor constitui principalele ingrediente pentru iubitorii de cultură şi frumos.
Organizată alături de Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, Atelierele de creaţie ale scriitoarei Angela Baciu şi Clubul ZONTA Galaţi, acţiunea va debuta cu o lansare a volumului de debut a scriitoarei Daniela Lăcrămioara Capotă, intitulat „Acuarele” şi care cuprinde poezie haiku. Momentele lirice, la pian şi orgă, interpretate de elevii clasei de pian a Casei de Cultură a Sindicatelor, se vor completa armonios cu peisajul Grădinii Japoneze dar şi cu recitalul de poezie susţinut de Paul Rotaru, Simona Alina Dragomir şi alţii. La final, copiii de la ansamblul „Estrada copiilor” – clasa de teatru, sub îndrumarea Andreei Ignat, vor prezenta publicului un scurt moment de teatru format din parodia „Greierele şi furnica” de Ada Milea şi „Care de dame”, în care interpretează Analisa Ignat şi Aida Stoica.
Trebuie să menţionăm faptul că  „Seara Japoneză” va fi prezentată de scriitoarea Angela Baciu iar printre invitaţii speciali la acest eveniment se vor număra şi scriitorii Cezarina Adamescu, Alina Beatrice Cheşcă, Angela Ribinciuc şi Coriolan Păunescu.


Articole înrudite