Magnatul indian Sanjeev Gupta a apelat la o "bancă obscură" pe care o deţine în România pentru a procesa tranzacţii pentru grupul pe care îl deţine, deşi acesta este vizat de o serie de anchete penale în urma prăbuşirii principalului său creditor Greensill Capital, scrie Financial Times, citat de economedia.ro.
Miliardarul Sanjeev Gupta deţine grupul GFG Alliance, din care face parte şi combinatul siderurgic român Liberty Galaţi, fostul Sidex. Totodată, Gupta deţine Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI), pe care a preluat-o în 2020 de la constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, supranumit "regele asfaltului", aşa cum a relatat Monitorul de Galaţi în articolul "BRCI, banca lui Umbrărescu, cumpărată şi relansată de magnatul Sanjeev Gupta".
Financial Times scrie, citând documente şi persoane familiare cu situaţia, că banca românească BRCI a procesat în ultimul an o serie de plăţi pentru companiile din Alianţa GFG a lui Gupta. Documentele arată că afacerea lui Gupta a folosit anul trecut un cont bancar la BRCI pentru o tranzacţie litigioasă cu certificate verzi, care a avut loc la o lună după ce prăbuşirea Greensill a declanşat o criză de lichiditate la GFG.
Atunci, divizia siderurgică din Cehia a GFG Alliance, Liberty Ostrava, a vândut certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) în valoare de peste 40 milioane euro combinatului din România, Liberty Galaţi, fostul Sidex. Mişcarea a provocat proteste din partea politicienilor cehi, care au cerut anchetarea tranzacţiei. Cehii doreau să vândă certificatele şi să folosească banii pentru investiţii în tehnologizarea combinatului local.
Un oficial al BRCI - Murali Subramanian, care supraveghează filiala bancară din Dubai a lui Gupta şi face parte din consiliul BRCI - a explicat pentru Financial Times că banca oferă "servicii non-credit" companiilor din cadrul Alianţei GFG. Cu toate acestea, el a spus că companiile membre GFG reprezintă doar o "mică parte" din baza de clienţi a băncii.
Băncile trebuie să respecte reguli stricte împotriva spălării banilor. Însă afacerile miliardarului indian Gupta sunt cercetate penal pentru presupusă spălare de bani atât în Marea Britanie, cât şi în Franţa. Persoane familiare cu situaţia au spus pentru Financial Times că grupul lui Gupta a apelat la BRCI pentru a procesa anumite plăţi, având în vedere un control sporit din partea altor instituţii financiare.
Oficialul BRCI a contestat însă acest lucru, insistând că BRCI are "funcţii anti-spălare a banilor şi de conformitate foarte puternice".
"BRCI este guvernată de cadrul de reglementare supravegheat de Banca Naţională a României (BNR) şi funcţionează în conformitate cu regulile şi decretele acesteia, precum şi cu cele ale dreptului comercial român", a adăugat banca.
GFG a transmis că BRCI este "una dintre numeroasele bănci româneşti care se ocupă de colectarea şi remiterea fondurilor pentru tranzacţii în numele Liberty Galaţi".
Gupta este cunoscut pentru că a împrumutat miliarde de la Greensill pentru a cumpăra afaceri cu oţel în întreaga lume. Anul trecut, însă, Greensill Capital a intrat în insolvenţă, în urma retragerii unei finanţări de 10 miliarde de dolari din partea Credit Suisse. Situaţia a ridicat semne de întrebare cu privire la funcţionarea grupului GFG Alliance.
Baronul oţelului a preluat BRCI din România în februarie 2020, la câteva zile după ce Financial Times a dezvăluit că Wyelands a canalizat bani în imperiul mai larg al afacerilor lui Gupta prin entităţi pe care angajaţii săi le-au numit adesea "Prietenii lui Sanjeev".
BRCI pare să fi furnizat anterior finanţare legată de GFG. Documentele văzute de Financial Times arată că banca avea facilităţi de credit restante legate de tranzacţiile cu mărfuri ale Liberty, în perioada în care Greensill s-a prăbuşit.
Oficialul BRCI a declarat pentru Financial Times că banca din România a acordat doar împrumuturi mici legate de GFG Alliance, în limita reglementată. Financial Times a scris anul trecut că Liberty Commodities a lui Gupta a atras finanţare de la Greensill folosind facturi suspecte care păreau să prezinte semne de fraudă.
BRCI a spus că "oferă factoring limitat unui număr foarte mic de clienţi români ai Liberty Galaţi". Banca a adăugat că este "bine capitalizată" şi că majoritatea activelor sale de 65 de milioane de euro constau din "active lichide de înaltă calitate".
GFG a spus: "BRCI nu oferă finanţare niciunei companii GFG Alliance şi nu are împrumuturi restante sau acorduri de creditare cu nicio companie GFG Alliance".
Punct de vedere BRCI, transmis pentru economedia.ro:
"BRCI SA ar dori să confirme că este o instituţie bancară complet independentă, cu un Directorat total independent şi cu multa experienţă in domeniul financiar-bancar.
BRCI este guvernată de cadrul legislativ si de reglementare in domeniul supravegherii prudentiale al Bancii Naţionale a României (BNR) şi funcţionează în conformitate cu normele şi regulamentele acesteia, precum şi cu cele ale legislaţiei Romaniei si Uniunii Europene
La BRCI initierea si derularea relatiilor de afaceri sunt evaluate în acest cadru, banca avand un departament solid de combatere a spălării banilor şi de conformitate, care a avut o activitate eficienta de-a lungul timpului. Această funcţie este supervizată de membrii Directoratului băncii, fiecare dintre aceştia având peste 20 de ani de experienţă bancară, şi de un Manager al Departamentului Conformitate care are peste 15 ani de experienţă în domeniul conformităţii bancare/AML.
BRCI are un capital solid, majoritatea activelor sale de 65 de milioane de euro fiind plasate în active lichide de înaltă calitate. Cu un portofoliu total de credite de 14,3 milioane de euro, ratele sale de performanţă se situează la niveluri semnificativ mai bune decât media băncilor din România:
- Solvabilitatea BRCI la sfârşitul anului 2021 era de 91%, faţă de media sistemului bancar românesc de sub 25%;
- Lichiditatea BRCI (LCR) la sfârşitul aceleiaşi perioade era de peste 450%, faţă de o medie bancară de aproximativ 250%;
- Ponderea creditelor în raport cu activele totale ale băncii era de 16%, faţă de o medie bancară de peste 50%.
BRCI nu oferă facilităţi de credit niciunei companii din cadrul GFG Alliance. Oferă însă factoring limitat, fără recurs, pentru un număr foarte mic de clienţi români ai LIBERTY Galaţi, una dintre cele mai mari companii din ţară.
BRCI va continua să urmeze aceeaşi abordare prudentă, prin investiţii în sisteme IT moderne şi eficiente şi va continua să ofere clienţilor săi servicii bancare eficiente şi competitive".
Cu toate acestea, aşa cum Monitorul de Galaţi a relatat, că din ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu, BRCI a fost sancţionată şi a primit un avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor legislative privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii. Despre sancţiunea primită puteţi citi în articolul "BNR a sancţionat BRCI, banca din România aparţinând lui Sanjeev Gupta".