Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în cazul unui cetățean cu dublă cetățenie, R.Moldova şi bulgară, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare tip Carte Verde falsă.
"În data de 18.februarie a.c., în jurul orei 06.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, cetățeanul cu dublă cetățenie R.Moldova şi bulgară, T.I., în vârstă de 33 ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Lituania. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip Carte Verde prezentată la control, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul nu este asigurat, acesta având înamtricularea pe teritoriul Lituaniei supendată. De asemenea au constatat ca documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total", potrivit I.T.P.F. Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.