17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tentativă de furt la o casă de pariuri sportive din Matca
Tentativă de furt la o casă de pariuri sportive din Matca

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Matca şi cei ai Biroului Investigaţii Criminale Tecuci au identificat, la data de 19 februarie, doi bărbaţi, ambii de 22 de ani, din comuna Matca, bănuiţi de comiterea unei tentative de furt calificat.
Din cercetări, a reieşit că, în noaptea de 18/19 februarie, cei doi, având feţele acoperite şi mănuşi chirurgicale în mâini, ar fi spart geamul uşii de acces în incinta unei case de pariuri sportive, din comuna Matca, ar fi pătruns în interior şi ar fi încercat să sustragă caseta de valori.
Din cauza declanşării sistemului de alarmă, cei doi bărbaţi nu au reuşit să ducă la capăt activitatea infracţională, părăsind în grabă locul faptei, fără a sustrage alte bunuri.
Poliţiştii au reţinut persoanele în cauză, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 20 februarie, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.


Articole înrudite