25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şi în luna iulie, Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi continuă campania de colectare „Dăruişte! Iubeşte! Zâmbeşte!”, pentru copiii proveniţi din familii nevoiaşe. Campania este defăşurată lunar şi face parte din proiectul „CCSG - 44 de ani de existenţă”. Astfel, dacă aveţi pe acasă lucruri care vă prisosesc, precum cărţi, alimente neperisabile, hăinuţe, jucării sau alte lucruşoare, puteţi să le aduceţi la etajul I al instituţiei menţionate, care le va direcţiona către copiii şi bătrânii ce au nevoie de ajutor.
„Această campanie are drept scop sprijinirea copiilor şi bătrânilor ce au nevoie de noi, dezvoltarea responsabilităţii sociale faţă de copiii proveniţi din familii nevoiaşe  sau cu dizabilităţi, cât şi faţă de bătrâni”, a spus Angela Baciu, coordonatoarea proiectului.

Articole înrudite