28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pentru Nicolae Istrate, un bărbat în vârstă de 65 de ani din Cudalbi, aniversarea zilei onomastice a fost poate cea mai urâtă din viaţa lui. Bărbatul a fost bătut crunt, până ce i s-au rupt coastele şi i s-a fisurat un plămân. Din cauza asta, acum bărbatul îşi petrece ziua onomastică la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Totul s-a întâmplat chiar în ajun de Sf. Nicolae, când bărbatul s-a dus la priveghiul unei rude. „Acolo erau nişte tineri care se lăudau că au bani. Le-am zis că am şi eu şi m-am bătut peste buzunare, dar de fapt eu nu aveam niciun ban, nu aveam decât telefonul. Dar ei m-au urmărit şi m-au bătut până ce am căzut într-un şanţ. M-au dezbrăcat apoi, poate ca să îmi caute banii. M-au dezbrăcat de tot de pantaloni, de chiloţi, mi-au lăsat doar o cămaşă de trening şi şosetele. Mi-au luat căciula şi mi-au aruncat hainele, apoi au fugit. Am mers trei ore pe jos până acasă, dezbrăcat şi doar în şosete, şi de acolo am ajuns la spital. E şi ziua mea şi mă sună toate rudele să mă felicite şi eu sunt în spital... Eu ce să îmi mai doresc acum? Să fiu sănătos, că un aşa Sf. Neculai nu am avut niciodată şi nici nu îi doresc cuiva să aibă”, spunea Nicolae Istrate. Bărbatul e internat la  Chirurgie Toracică, în Spitalul de Urgenţă, şi va mai avea de pătimit mult până se va pune pe picioare. „Un domn din Cudalbi a fost bătut la un priveghi, asta chiar în Ajun de Sf. Nicolae, care e şi ziua lui onomastică. Are plămânul fisurat, coaste rupte şi o stare generală gravă”, a  declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Poliţiştii gălăţeni i-au identificat pe autori. „Pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de alcool, bărbatul a fost agresat de doi consăteni. Se continuă cercetările în acest caz”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. După spusele medicilor, leziunile suferite de victimă se vor vindeca anevoios, iar acum se aşteaptă şi expertiza medico-legală a medicului legist pentru a se stabili şi încadrarea juridică a faptei.


Articole înrudite