28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Apele uzate nu vor mai ajunge în Dunăre
Apele uzate nu vor mai ajunge în Dunăre
Recepţia lucrărilor ISPA la staţia de epurare a apelor uzate şi colectorului asociat a avut loc ieri, fiind precedată de prezentarea proiectului de către constructorul şi consultantul tehnic precum şi de o conferinţă de presă la care au luat cuvântul atât primarul Dumitru Nicolae cât şi directorul Apă Canal, Gelu Stan. Noua staţie de epurare a apelor uzate a fost executată de contractorul Sistem Yapi şi sub-contractorul ERG Termrom, în cadrul Proiectului ISPA “Reabilitarea sistemelor de apă şi canalizare şi construcţia noii staţii de epurare apă uzată în Galaţi”. Valoarea proiectului a fost de 20.121.776,94 euro şi a fost finanţată prin contribuţia UE - 90,24%, Guvernului României - 5,68% şi fonduri proprii ale Apă Canal Galaţi - 4,08%. Staţia de epurare are în componenţă două linii de tratare: pentru tratarea apei uzate şi respectiv pentru tratarea nămolului generat. Procesul tehnologic aferent tratării apei uzate include: staţii de pompare, grătare fine, deznisipator şi separator grăsime, patru decantoare pentru decantarea solidelor în suspensie. Apa uzată tratată mecanic va fi deversată în râul Siret iar în paralel nămolul de la decantoare ajunge într-un digestor, unde fermentează. Prin fermentare rezultă biogaz, care este utilizat în cadrul unei unităţi de cogenerare care va produce căldura şi energia electrică folosite în procesul tehnologic al staţiei de epurare, urmând ca nămolul tratat să fie eliminat la rampa de deşeuri Tirighina. 

Ce va însemna pentru Galaţi noua investiţie 

În urma funcţionării staţiei de epurare se va asigura, pentru prima dată în oraşul Galaţi, colectarea şi tratarea apelor uzate. Acest lucru va însemna că din apele uzate vor fi reţinute deşeuri precum nămol, nisip şi pietriş. Totuşi, abia din 2015 se va putea spune că apa epurată este potabilă, cand se vor realiza si celelate două trepte ale statiei, şi anume treapta bilogică şi cea terţiară. Pentru continuarea proiectului, Apa Canal a facut deja un imprumut de 13,2 milioane de euro de la BERD.
”Este o mare realizare pentru oraş. Mă bucur ca am reuşit să ducem la bun sfârşit lucrarea. Am avut nişte probleme cu firma System Yapi, dar e bine când totul se termina cu bine”, a spus primarul Dumitru Nicolae.
Gabriel Vidraj, şeful staţiei de epurare, a declarat: ”În momentul de faţă apa epurată este bună, dar nu putem spune că este potabilă. Deocamdată s-a realizat treapta mecanică, abia peste trei ani se va realiza şi treapta biologică şi terţiară”.


Articole înrudite