28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ambulatoriul de la Judeţean a fost reabilitat
Ambulatoriul de la Judeţean a fost reabilitat
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” a marcat ieri un  eveniment pozitiv: inaugurarea ambulatoriului reabilitat. Investiţia are ca scop degrevarea spitalului de cazurile ce pot fi tratate în ambulatoriu. Reabilitarea nu a inclus doar văruirea spaţiilor medicale şi schimbarea tâmplăriei, ci şi dotarea acestora cu mobilier şi aparatură de investigaţie corespunzătoare standardelor actuale. Consiliul Judeţului Galaţi a finalizat proiectul finanţat în cadrul POR 2007-2013, Axa prioritară 3: „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 – Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate. Investiţia totalizează 10.685.084,90 lei, din care valoarea aferentă finanţării nerambursabile este de 8.271.048,20 lei iar cofinanţarea asigurată de Consiliul Judeţului a fost de 2.414.036,70 lei.
După prezentarea detaliilor proiectului în Aula spitalului, a urmat vizitarea celor 30 de cabinete medicale amplasate pe cele trei nivele ale ambulatoriului integrat de specialitate (corpurile M, J+K, L şi I), ce conţine şi sala cu aparatura RNM. La parter, pe o tabelă electronică este afişată amplasarea fiecărei specializări, astfel încât pacienţii să poată identifica uşor cabinetele la care trebuie să ajungă, iar la fiecare nivel, tabelele de marcaj vor afişa numele pacienţilor care urmează la rând pentru vizita la medic.
Eugen Chebac, preşedintele CJ, a punctat faptul că pe parcursul acestui an Consiliul Judeţului a reuşit să atragă investiţii în sănătatea gălăţeană de 6,7 milioane de euro, dintre acestea circa 5 milioane revenind doar Judeţeanului. Precizăm că iniţial bugetul Consiliului Judeţului aferent anului 2011 se cifra la 1,5 milioane de euro. Ulterior acesta a fost suplimentat prin proiectele cu finanţare europeană. Astfel, bugetul CJ s-a dublat pe parcursul anului.

Mai trebuiesc angajaţi şi continuarea investiţiilor 

Dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, s-a bucurat că Galaţiul a reuşit să aibă această investiţie: „Prin darea în folosinţă a Ambulatoriului, noi sperăm să scadă presiunea pe spital. (…) Sper ca în viitor să găsim soluţii pentru ca autorităţile să mai deschidă ambulatorii publice”. Dr. Boldea a subliniat concomitent necesitatea modificării legislaţiei, astfel încât partea de ambulatoriu să beneficieze de susţinere mult mai bună din partea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, care în prezent limitează numărul vizitelor pacienţilor iar cronicii au nevoie să fie văzuţi mai des de medici comparativ cu ceilalţi pacienţi. Preşedintele CJ i-a cerut dr. Boldea sprijinul pentru ca ministerul să faciliteze acordarea fondurilor necesare reabilitării şi investiţiilor de care mai are nevoie Judeţeanul (blocul operator fiind una dintre investiţiile prioritare menţionate). Chebac a susţinut că este mult mai dificilă modernizarea unui spital vechi decât construcţia altuia nou, de la zero, însă trebuie continuată reabilitarea Judeţeanului gălăţean. 
Dr. Ungurianu, preşedintele Consiliului de Administraţie al spitalului, a apreciat că Ambulatoriul este „o realizare pentru oraşul Galaţi, astfel încât să putem duce o activitate normală şi corectă pentru pacienţi”, însă a adăugat că buna funcţionare a acestuia implică şi personal de specialitate pentru policlinică, acesta fiind deficitar în prezent, aşa încât a cerut sprijinul preşedintelui CJ.


Articole înrudite