28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Achiziţie de marcă la spitalul din Tecuci
Achiziţie de marcă la spitalul din Tecuci
Este cunoscut faptul ca la nivelul Spitalului municipal „Anton Cincu” Tecuci există o „tradiţională” lipsă de cadre medicale specializate, mai exact medici specialişti care să acorde asistenţă medicală în cele mai importante secţii. Una dintre secţiile descoperite era până nu demult ortopedia, cazurile de pacienti ce aveau diverse afectiuni legate de ortopedie fiind transferate către unităţi medicale specializate. Se pare că încet-încet era lipsei specialiştilor se îndreaptă spre final, la spitalul tecucean apărând noi specialişti. Unul dintre aceştia este medicul ortoped dr. Claudiu Zară, care nu numai că asigură consultaţii în domeniu, ci vine şi cu noi metode de tratament şi recuperare a pacienţilor. Dr. Dradoş Teodoru, directorul spitalului tecucean, ne-a informat: „Spitalul municipal Tecuci nu a mai avut ortoped de peste 1 an, timp în care toate cazurile au fost transferate către alte unităţi medicale. De acum pacienţii care suferă de astfel de afecţiuni nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Galaţi, Focşani, sau în spitale din alte oraşe deoarece avem medic ortoped la Tecuci. Mai mult de atât, dr. Claudiu Zară este specializat în proteze de şold, proteze totale de şold şi osteosinteze. Ca o noutate absolută pentru Tecuci, la spitalul nostru pacienţii pot beneficia şi de explorarea articulaţiilor fără incizie prin artroscopie, în cazul unor afecţiuni de ruptură de menisc sau artroză”.
Avantajul artroscopiei este acela că pacientul poate pleca acasă imediat după ce iese de sub efectul anestezieie, iar un alt plus este că „manevra medicală” nu produce dureri pacientului. În noile condiţii, pacienţii tecuceni pot fi trataţi rapid, eficient şi aproape de casă, fără a se deplasa la centre medicale aflate la zeci de kilometri de domiciliu.
Surprizele acestui sfârşit de an nu se opresc aici, iar în acest sens, dr. Dragoş Teodoru ne spune: „Tot pe linie de ortopedie, mai avem un rezident în pregătire, anul III, care, după rezidenţiatul de 4 ani, va veni tot la Tecuci, ceea ce va fi un mare plus pentru pacientii noştri”.


Articole înrudite