28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Caz şocant petrecut ieri, în jurul orei 5 dimineaţa, la cimitirul Eternitatea din Galaţi. Ionica Nedelcu, o gălăţeancă de 27 de ani, a şocat paznicii cimitirului Eternitatea când a născut pe o bancă, printre mormintele primei alei de la intrarea în cimitir. Aşa s-a descoperit că femeia îşi ducea de 3 luni zilele în cimitir, de când, la îndemnul mamei concubinului, fusese dată afară din casă, dormea pe bănci sau printre morminte şi trăia din cerşit.   Chiar dacă îi era frică de morţi, îi era şi mai ruşine să se întoarcă la Cuca, de unde venise acum doi ani să locuiască împreună cu familia concubinului, în Galaţi, undeva în zona Barboşi. Femeia s-a temut mereu că va muri în timpul naşterii sau că i se va naşte mort copilul. „Când m-au apucat durerile, am născut singură. A ieşit copilul şi atunci câinii au simţit miros de sânge şi paznicii s-au luat după ei şi au dat de mine. Nu am unde locui, de aceea stăteam în cimitir. Stau de mult acolo, pentru că acum trei luni m-a dat afară concubinul. Era supărat, nu mai voia un copil. Nici mama lui nu mă suporta şi i-a tot zis de una de alta, până când l-a făcut să mă dea afară”, spunea Ionica Nedelcu.
Paznicii cimitirului au fost şocaţi când au văzut femeia plină de sânge şi copilul de abia născut. „Aici a născut, pe băncile astea. Noi îi ziceam că e gravidă, dar ea nu, că aşa e ea, umflată. M-am gândit că e bolnavă de ciroză, de aia are burta aşa. Nu se ştia că doarme aici, dar cerşea de luni bune. Câinii i-au mâncat placenta, aşa am înţeles”, spunea Eugen Bodea, un martor dintre angajaţii cimitirului. O ambulanţă a ajuns la faţa locului, chemată de paznicii care au descoperit femeia. „Am găsit o femeie care abia născuse şi un copil, o fetiţă. I s-a tăiat cordonul ombilical copilului, acolo pe lespede, şi apoi a fost dusă la Maternitatea Buna Vestire”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.
Femeia a născut o fetiţă de 3,300 kg. „Copilul e bine, dar e sub tratament, ţinând cont de locul în care s-a născut, un cimitir. Şi mama este sub observaţie medicală, dar starea e bună”, a spus dr. Liliana Docan, director medical Maternitatea Buna Vestire. Ionica Nedelcu mai are un băiat, născut în maternitate, cu acelaşi bărbat. Copilul e crescut de bunicii materni. Ea nu îşi va abandona fetiţa. Se pare că femeia ar fi fugit acum câţiva ani de rudele care voiau să o interneze la Psihiatrie, deşi nu există niciun act sau semn că ar avea probleme psihice, dar era supărată pe bărbatul care o gonea mai mereu. „Femeia va fi dusă împreună cu fetiţa într-un centru maternal. Se vor face anchete sociale atât la Cuca, dar şi la Galaţi, în familia concubinului”, a precizat Tania Calcan, din cadrul DGASPC Galaţi. Femeia va beneficia şi de consiliere psihologică.


Articole înrudite