Olimpicii români nu primesc nici măcar recunoştinţă din partea statului. Cu toate că cei de anul acesta au fost recompensaţi de Ministerul Educaţiei, tinerii care au obţinut medalii în anul 2011 au rămas cu buza umflată. Aceştia nu au primit niciun ban, şi nici recunoştinţa de rigoare, care este gratis. Atât copiii, cât şi părinţii lor sunt revoltaţi mai ales pentru faptul că nu le este recunoscută valoarea şi performanţa la noi în ţară. E drept, ei nu au învăţat, ani la rând, pentru banii pe care i-ar primi din partea Ministerului. Au avut o pasiune şi au mers până în pânzele albe pentru a face faţă provocărilor la un nivel mult mai ridicat. Ne-au reprezentat în Thailanda, Rio de Janeiro sau chiar Kazahstan şi au rupt gura târgului. Merită toate laudele din partea noastră.
Trist este faptul că atunci când auzim de astfel de situaţii, în mod automat, ne gândim că acel tânăr sigur îşi doreşte o carieră strălucită şi că va pleca în străinătate pentru a profesa. Ne simţim mândri că e român ca şi noi dar, undeva în adâncul nostru, nu îi dorim să rămână în ţara noastră. Aici nu vor prinde aripi. Ce şanse au aceşti copii talentaţi şi inteligenţi? Cine se uită la diplomele care arată locuri fruntaşe la olimpiadele de fizică, matematică sau chiar astronomie şi cât de mult contează acestea pentru un angajator român? Mai mult decât atât, olimpicii români nu vor să se oprească aici, sunt convinsă că ei vor şi mai multe provocări, iar aceste provocări nu le vor găsi într-un stat în care aproape toate domeniile sunt pe marginea prăpastiei. Nici măcar nu se gândesc să îşi continue studiile în România pentru că ei ştiu că sistemul de învăţământ nu se ridică aşteptărilor lor. Olimpicii de anul trecut sunt deja peste ocean şi cei de anul acesta le vor călca pe urme. Sunt mai buni decât atât şi nu vor dori să se întoarcă după ce termin facultatea. În aceste condiţii, nu ar trebui să ne mire că ne pleacă valorile şi că noi rămânem cu oamenii slabi, care fac o treabă doar de dragul de a o face. Dacă noi nu ne recunoaştem oamenii care ne fac cinste peste hotare şi nu ne mândrim cu ei, nu ar trebui să ne aşteptăm ca lucrurile să meargă bine.
