O veche zicală spune „ai carte, ai parte”. Chiar aşa e, nu însă şi la noi. Cei care învaţă de se spetesc ajung să muncească pe post de funcţionari în instituţii conduse de neaveniţi numiţi politic. Nu ştiu nimic despre cu se mănâncă activitatea respectivă, dar îi fugăresc de le merg fulgii pe cei care chiar au idee despre ce trebuie să facă. Nici dacă eşti pensionar nu îţi merge mai bine. Ajungi să trăieşti, în cele mai multe cazuri, cu o pensie de mizerie şi sfârşeşti prin a întinde mâna la cei care au de unde să dea, dar nu o fac pentru că, vorba ceea: „banul se câştigă greu”. Nici copilăria nu mai este ce era, pentru că părinţii îţi spun simplu că abia au bani de mâncare. Aşa că trebuie să faci uitate jucăriile care îţi fac cu ochiul din vitrina unui magazin sau dulciurile preferate de la cofetărie. Înţelegi de mic că viaţa e grea pentru majoritatea şi extraordinară pentru o mână de oameni, aşa că nu poţi face altceva decât să te uiţi cu jind la copiii care sunt de cealaltă parte. Tânăr fiind, ai posibilitatea să îţi deschizi o afacere, să fii pe picioarele tale, dar majoritatea abandonează ideea pentru că nu au bani. Chiar dacă prin absurd îţi învingi temerile şi porneşti un proiect, te îngroapă statul, condus de aceiaşi neaveniţi numiţi politic. Pentru că de 22 de ani nu ştiu să facă decât un singur lucru: să dea afară funcţionari şi să mărească taxele şi impozitele. O acţiunea mai degrabă mecanică, ce poate fi făcută periodic de oricine, fără să mai avem nevoie de aceşti parveniţi. Să ne înţelegem: avem nevoie de o clasă politică, dar nu de actuala clasă politică. De fapt, ei nici nu sunt politicieni, ci nişte circari, bieţi tâmpiţei care pun periodic aceeaşi placă, în speranţa că marea masă a votanţilor nu le cunoaşte trecutul tenebros şi incapacitatea de a veni cu proiecte viabile, de a aduce plus valoare, pentru că, de fapt, ăsta este rolul lor în piesă. Sunt scârbit până la vomă de vechii, dar şi de noii politruci, care ne asediază deja cu tot soiul de aiureli electorale, în speranţa că cineva mai crede măcar o boabă din ce spun. Pe ei nu îi interesează toate astea, ci îi dau înainte pentru că au înţeles „esenţa” în politică: să continui până te bagă cineva în seamă. Iată deci că poţi câştiga o avere frumoasă pe spinarea proştilor, care chiar cred că în viitorul apropiat vor avea o viaţă mai bună, iar dacă nu ei, măcar copiii lor. Mulţi au înţeles deja că acest lucru nu este posibil aici şi au plecat către ţări unde politicienii sunt la fel de tâmpiţi, dar măcar nu sunt la fel de hoţi. Mare avantaj! Pentru că dacă tot eşti structurat aşa, măcar să îţi aminteşti de cei care te-au propulsat într-o funcţie şi să onorezi o parte din promisiunile făcute în campanie. Peste câteva săptămâni avem din nou alegeri. Un moment ce ar trebui să constituie un motiv de satisfacţie pentru electorat, în condiţiile în care ar avea posibilitatea să îi înlocuiască pe cei care i-au adus la sapă de lemn în ultimii patru ani. Numai că au de ales între bufoni şi marionete, astfel că niciuna dintre opţiuni nu îi avantajează. Vor prefera din nou să stea acasă, iar neaveniţii se vor alege între ei, aşa cum s-a întâmplat şi până acum.
