„Triste sunt zilele mele, triste sunt şi amărâteee, of, of, of şi măi, măi, măi!”. Uite aşa cânta mai deunăzi un rumân pe care doar din curiozitate l-am întrebat: ”Măi, omule, triste şi amărâte sunt zilele noastre la mai toţi românii, numai că nu te înţeleg de ce spui de trei ori of şi de trei ori măi, nu ar ajunge să spui numai of, măi?”. Răspunsul, drept să vă spun, m-a lăsat „mască”: „Da' dacă aş spune de patru ori «of» şi de patru ori «măi», crezi că voi fi ales şi eu parlamentar? Aşa, spun şi eu doar de câte trei ori, nu de alta, nu vreau parlamentar, da' poate aşa mai scap şi eu de flegma din gât, că am o greaţăăă!!!”. Hai, mai zii ceva omului ăla, de poţi! Păi ăla n-are bani de tipărit calendare, de pus sigle pe fulare şi găleţi de gunoi, ăla nu ştie decât atât, că are şi el de dat şi la alţii nişte zile triste şi amărâte. Asta da, ofertă pentru o campanie electorală, nu? O fi trist ce vă spun eu, numai că, din păcate, e şi adevărat şi, mă uit şi eu la MILOGII ăştia care ne tot asaltează pe toate căile, ba cu afişe lipite până şi pe wc-urile ecologice, pe teii de pe Aleea Teilor care au fost tăiaţi pe vremea lui Durbacă şi a lui Nicolae, cu castanii de pe Saturn (strada, nu planeta), tăiaţi doar ca să încapă cârciumile de pe o parte şi pentru a face strada mai largă doar pentru a putea trece guşaţii cu maşinile lor mai largi, sau pentru a lua Primăria taxă pentru „mini, mini, mini-parcarea” din faţa complexului sau ce a mai rămas din complexul Þiglina, că dacă te învârţi oleacă ai să vezi că Primăria vrea taxă şi în faţă la decedatul cinema, şi în spatele complexului, ba, dacă stai şi te uiţi şi nu ai unde să parchezi, ai să vezi şi parcarea aia din faţa nu'ş cărei cârciume de-a lui nu'ş care, sau nu'ş care, că-s mai mulţi p-acolo, unde poţi avea ocazia să laşi maşina azi şi să o iei altă dată, dacă cumva nu şi-a luat salariul la timp sectoristul. Aşa că, zilele astea, aşa triste şi amărâte, uite că avem şi noi ocazia să ne ocupăm de milogii ăştia care ne cer ce? Doar un loc cald prin Parlamentul României. Or fi având românii faimă de cerşetori prin toată lumea, or fi având şi faima de hoţi, or fi având şi faima de neam de oameni descurcăreţi, da' mai milogi ca ăştia care umblă zilele astea printre noi pentru a-şi asigura lor şi alor lor un trai fericit pentru fo' patru ani, nici c-am văzut! Mă uitam mai zilele trecute la unul dintre milogii ăştia pe care îl întreba un cetăţean de pe stradă cam ce ar putea schimba el dacă ar fi ales şi mi s-a părut răspunsul lui şi al celui care îl însoţea cel puţin demn de milă: „Noi nu promitem decât că vom stopa privatizările şi vom crea noi locuri de muncă!”. Mai rămânea să ne mai spună că ne vor da în plus şi câte un sac de grâu şi că ne vor mări salariile cu un leu la oră şi cred că izbucneam în urale şi plecam la vot înainte de termen. Acu', eu unul n-am decât o întrebare: cine-s milogii şi cerşetorii?. Că noi, românii... ne-om găsi odată ş-odată!
