07 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Asta i-ar supăra rău pe cei mici, dar cei mari ştiu că pe la noi zăpada nu e deloc de poveste, ci înseamnă drumuri blocate şi alte supărări. Iar dacă ne luăm după informaţiile pe care le-au dat autorităţile, privind felul în care s-au pregătit pentru iarnă, doar rugăciunile ne mai ajută. Prea puţine parazăpezi, la fel de puţin material antederapant, iar de utilaje de deszăpezire mai bine nu mai vorbim. Cam asta ar fi acum situaţia cu pregătirile de iarnă în judeţul Galaţi, situaţie făcută publică la Prefectura Galaţi. Dacă ar fi să dăm crezare hârtiilor, cam pe 1 decembrie, cel puţin teoretic, s-ar rezolva o parte a problemelor legate de parazăpezi şi material antiderapant, lucruri mai mult decât necesare dacă nu vrem ca şi iarna asta drumurile să se blocheze iar şoseaua să devină patinoar. Şi cum în general din ceea ce e gata în teorie, în practică nici jumătate nu se confirmă, tare mă tem că lucrurile stau şi mai rău. În acest moment, planul de acţiune al autorităţilor pentru această iarnă nu arată prea bine nici măcar pe hârtie, acolo unde se spune că ar cam fi pregătiţi de lupta cu iarna. În realitate, problemele sunt destul de mari, utilajele sunt puţine şi slab echipate, nu există destule parazăpezi şi chiar dacă poate ninge de la o zi la alta nu avem stocurile complete de material antiderapant. Ca de obicei, cele mai mari probleme sunt pe drumurile judeţene şi pe cele naţionale. Cred că prea puţini dintre noi au uitat ce s-a întâmplat iarna trecută în Galaţi unde, ca şi în restul ţării, a fost mai simplu să se închidă drumurile decât să se ia măsuri din vreme. Şi asta s-a întâmplat cam în fiecare iarnă grea. Acum ştiu că nu poţi lupta cu viscolul, dar altfel se pune problema dacă există destule utilaje care să intervină apoi, dacă există parazăpezi care să împiedice strângerea unor munţi de zăpadă în mijlocul drumului. Problemele cele mai mari sunt în afara oraşelor, după cum am mai spus, dar nici în interiorul acestora, cu iarna grea nu e de joacă. De curăţat, zăpada se curăţă aşa, mai în zona centrală şi pe arterele mari, iar pentru periferie şi străduţe munca voluntară ar fi probabil singura şansă de deszăpezire, aşa cum de fapt a şi fost mereu. Numai că parcă una e să dai zăpada din faţa casei şi alta e să croieşti drum până la vreo arteră principală. Dacă pentru drumurile naţionale şi judeţene autorităţile au soluţia, închiderea lor, pentru interiorul oraşelor, în unele zone, de zăpadă scapi doar primăvara.

Articole înrudite