Este mai mult decât evident că politicienii noştri şi-au creat un obicei din a minţi cu neruşinare, din a refuza să îşi respecte cuvântul ori din a ignora nevoile oamenilor. La începutul campaniei electorale, cei mai mulţi dintre candidaţii la parlamentare se băteau cu pumnul în piept că militează pentru o campanie curată, non-agresivă, dar mai ales că nu vor sufoca oraşul cu bannere, panouri sau postere electorale, ci vor opta pentru un afişaj electoral de bun simţ, nicidecum opulent, în condiţiile în care nivelul de trai al oamenilor lasă mult de dorit. Peste doar două zile se vor împlini două săptămâni de când demagogii noştri au intrat în lupta pentru fotoliile confortabile din Camera Deputaţilor şi Senatul României, dar aceasta nu se duce nicidecum sub semnul bunului simţ sau al respectului faţă de alegători. Gălăţenii au parte de o adevărată explozie a afişajului electoral, care este mai degrabă extravagant, opulent, nepotrivit pentru lupta pe care locuitorii de la malul Dunării o duc, zilnic, pentru supravieţuire. Căci, să fim realişti, cei mai mulţi dintre alegători duc un trai aflat la limita subzistenţei, sunt puşi la zid de ratele la bănci, de facturi, de salariile mizerabile, care, de cele mai multe ori, le ajung doar pentru a-şi achita utilităţile şi de a avea ce pune pe masă în următoarea săptămână. Cei mai mulţi dintre politicieni au dat dovadă de o nesimţire crasă în condiţiile în care, la doar câteva zile după ce au declarat că vor avea un afişaj electoral decent, au bombardat municipiul cu tot soiul de materiale extrem de scumpe, ba chiar şi-au lipit mutrele pe stâlpi, garduri şi în tot soiuri de alte locuri, interzise prin lege. Tocmai cei ce pledează pentru respectarea legii, tocmai cei care îşi doresc cu ardoare să ne reprezinte în legislativ şi ne dau lecţii de moralitate încalcă, fără niciun fel de jenă, legea. De altfel, mulţi dintre aceştia nici nu s-au sinchisit să încheie contracte cu Transurb sau Electrica pentru a-şi face o campanie legală şi corectă, din toate punctele de vedere. Singurul, dintre cei ce ne-au declarat, la începutul campaniei, că va avea un afişaj electoral de bun simţ, care s-a şi ţinut de cuvânt, este senatorul liberal din municipiul Galaţi, doctorul Paul Ichim. Nu numai că faţa medicului nu am văzut-o lipită pe stâlpi sau pe garduri, dar nici nu a bombardat colegiul în care candidează cu bannere ori tot soiul de panouri electorale. Nu cu foarte mult timp în urmă, chirurgul ne spunea că va căuta să găsească o soluţie de mijloc pentru ca oamenii să nu fie deranjaţi de expunerea sa în campanie. Se pare că senatorul a şi găsit-o. Deh, trebuie să şi vrei, să pui preţ cu adevărat pe alegători, nu să te limitezi doar la „vrăjeala” specifică celor patru săptămâni de campanie. Alegătorii pot sta însă liniştiţi: după data de 9 decembrie vor avea parte de un afişaj electoral de bun simţ. Vor vedea doar câteva postere în tot oraşul, „uitate” de formaţiunile politice după ce se vor vedea cu sacii în car.