Un om cu suflet de floare a plantat, săptămâna trecută, panseluţe colorate pe un întreg de pământ, aproape de Baia Comunală, într-o zonă cu blocuri în care poţi crede că locuiesc doar oameni de calitate. A muncit mult, a săpat pământul, a udat, a iubit florile care se ridicau spre soare ca şi mulţumire. A doua zi florile dispăruseră. Din loc în loc panseluţe singure îşi plângeau surorile furate. Educaţia nu e forţa noastră, trăim vremuri în care suntem dominaţi de a avea, însă florile ce vină au? Şi ea, doamna cu suflet de floare, se îndârjeşte şi a promis că va planta flori până când hoţii vor obosi să fure flori şi vor înţelege că furtul lor înseamnă o luptă câştigată prin iubire. Da, trăim vremuri grele, avem şomaj, avem bolnavi, avem război, însă ce vină au florile? Un oraş care nu-şi preţuieşte semenii, care nu se bucură de frumos, de linişte şi de ce pot face unii concetăţeni dedicaţi, nu pentru ei ci pentru urbe, cum se cheamă? Un oraş în care educaţia veche sau nouă se confruntă cu dezamăgiri şi toate se dau în vina politicului fără a înţelege că fiecare din noi are dreptul, nu numai la a striga, ci şi a face ceva, pare că doarme. Se vandalizează refugiile din staţii, se rup afişe, se scrie pe ziduri, se sparg seminţe peste tot şi se aruncă gunoiul pe lângă containere. Aici politicul nu are vină, ci doar noi şi educaţia noastră, trecem nepăsători pe lângă cei care fură, înjură, scuipă, pentru că ne e frică să ripostăm, pentru că legile sunt prea blânde, pentru că nu ne pasă. Haideţi să ne trezim, să avem opinii sociale, să apreciem, să ne revoltăm când se trece pe roşu , când se aruncă gunoi peste tot, când se fură flori din parcuri şi locuri de care ar trebui să ne bucurăm.
