Pe data de 07 mai 2018, a fost dat startul nu numai pentru vânzarea combinatului de la Galaţi, ci şi pentru corul bocitoarelor care vor să se afirme în spaţiul public! După ce mai bine de 17 ani în care l-au bălăcărit pe Mittal (că a făcut investiţii de 2 lei, că a pus combinatul pe chituci şi a ras tot fierul vechi din el, că din vreo 30.000 de salariaţi n-a mai rămas mare lucru), de astăzi făcătorii de bine ai acestui oraş vor muşca de beregată pe oricine îndrăzneşte să dorească să cumpere combinatul, pe motiv că vine să-l distrugă! Dragi bocitoare, hotărâţi-vă! Ori Mittal sucks, ori să rămână! Oricum indianul pleacă la macaronari că s-o fi săturat de dualitatea românilor. Sindicatele făceau mai ieri grevă ca vor salarii mai mari, dar mai ales condiţii de muncă mai bune! Astăzi fac valuri că “vai de noi ce ne facem că pleacă Mittal şi rămânem fără locuri de muncă!” Hotărâţi-va! Nu spuneaţi voi că nu mai vreţi să munciţi pe salarii mici şi condiţii de rahat? Deci până la urmă să rămână sau nu Mittal? De altfel, asta ar putea fi şansa, să plece Mittal (Manea, slutul şi urâtul) şi să vină Toma Alimoş, haiduc din Ţara de Jos şi să facă din combinatul de la Galaţi ce nici cu gândul nu gândeşti!
Lăsând baladele la o parte, tot ce se va întâmpla cu combinatul trebuie privit cu mare atenţie. Comisia Europeană deja a pus condiţii pentru cumpărător de continuitate a activităţii combinatului. Aşadar marea frică a bocitoarelor a fost eliminată. Combinatul nu va putea fi închis cu una cu două de noul proprietar. Ceea ce ar trebui să se întrebe bocitoarele de serviciu este “de ce, naiba, ar veni cineva să investească aici?” În afară de activul în sine pe care îl va cumpăra, ce va găsi aici noul investitor? Un oraş in care proprii locuitori nu fac de cât să-şi scuipe la figurat, dar şi la propriu, urbea în care trăiesc. Un uraş în care nu suntem în stare să aruncăm o hârtie la coş, dar ştim să avem pretenţii de Dubai. Un oraş în care nu ştim să-i promovăm frumuseţile (alea, aşa puţine cum sunt), nu ştim să-l iubim şi de care nu ştim să avem grijă. De ce să avem pretenţii de la alţii să facă ceva pentru noi, când noi nu ştim decât să aruncăm cu piatra şi mai ştim doar să ne dorim să moară capra vecinului?
Aşa că, aş zice că în loc să bocim, ar trebui să sperăm că se va găsi un cumpărător şi pentru combinatul nostru, poate unul mai fălos şi la pungă gros, dar pentru asta, bocitoarele ar trebui să se dea de trei ori peste cap şi să se transforme în peţitoare. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi Uniunea Europeană!
