26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Toate părerile pro sau contra organizării referendumului sunt tardive. S-a decis şi cale de întoarcere nu mai e. De acum încolo, toate articolele despre referendum sunt doar încercări de a influenţa electoratul să meargă sau nu la vot. Atât. Opoziţia a început să se dea cu capul de facebook şi a tocmit influencerii ca să bată monedă pe orice subiect care să le inducă oamenilor suficientă lehamite încât să nu se ducă la urne. Ce înseamnă asta? Că banii alocaţi pentru acest scrutin vor fi irosiţi degeaba de două ori. O dată de cei care organizează, a doua oară de cei care nu se duc la vot. Deranjant este faptul că opoziţia, deşi se dă cinstită ca o fată mare, a uitat când blestema poporul că PSD-ul a câştigat alegerile pentru că nu s-a dus electoratul la vot. Ce face acum opoziţia? Incită la neprezentare. Păi dragilor, ori sunteţi consecvenţi şi îndemnaţi de fiecare dată către exercitarea dreptului de vot, ori nu, că altfel vă cam daţi cu dreapta în stânga. ”Măi dragă” popor votant, nu ai fost tu scuipat că n-ai fost la vot la alegerile locale de aceleaşi voci care acum strigă să nu vă duceţi la urne că doar căsătoria între un bărbat şi o femeie e stipulată deja în codul civil? Ce rost are?! Păi să explic ce rost are. Codul civil poate fi modificat oricând printr-o simplă ordonaţă de urgenţă, pe când constituţia nu poate fi modificată decât prin referendum. Nu-i aşa că iar v-au manipulat şi v-au băgat asta sub nas cu speranţa că poate veţi gândi: ”Nu mă duc să pun ştampila deşi sunt pro-familie tradiţională pentru că oricum există o lege care prevede asta”. Şi uite aşa pendulează electoratul după cum îi dictează cel care stăpâneşte mai bine arta manipulării. Cât despre revolta multora cu privire la banii alocaţi pentru organizarea referendumului, aş întreba: se aştepta cineva să fie pro bono? Sunt total de acord că sunt munţi de bani cheltuiţi pentru asta, însă despre acest referendum se discută de ceva timp şi nu am văzut pe nimeni să iasă în stradă, să se bată cu jandarmii şi să strige ”NU cheltuirii milioanelor de euro pentru referendum”. Aşa că, lăsaţi manipulatorii, gândiţi cu mintea voastră şi ieşiţi la vot indiferent de opţiunea voastră. Că puneţi ştampila pe da sau nu, alegerea fiecăruia trebuie respectată. Cel mai mult contează să mergeţi la urne!


Articole înrudite