16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preţul uleiului ar putea ajunge la 7 lei pe litru
Preţul uleiului ar putea ajunge la 7 lei pe litru
Preţul uleiului ar putea creşte cu circa 30% în martie sau aprilie, pe fondul lipsei de materie primă la nivel naţional, care îi va determina pe producători să importe cu costuri mari, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. „Este posibil ca în lunile martie-aprilie preţul uleiului să se majoreze cu circa 30%, de la 5-5,5 lei pe litru, cât este acum, la 7 lei pe litru", a spus Frumosu. El explică majorările de preţ prin lipsa de materie primă de pe piaţa internă. "Materie primă, respectiv floarea soarelui şi soia, nu mai există în acest moment în România. Procesatorii au epuizat toate stocurile. Þinând cont de preţul mare cu care s-a vîndut materia primă, fermierii români au vândut stocurile anul trecut", a explicat Frumosu. El a adăugat că nici în ţările învecinate, precum Republica Moldova, nu se mai găseşte materie primă pentru ulei.
Preţurile la seminţele de floarea soarelui şi soia au crescut în toamna anului 2009 cu circa 50-60%, pentru ca în prezent să fie mai mult decât duble comparativ cu anul 2008. "Ultima creştere de preţ la ulei a fost de 20-25% şi a avut loc în luna octombrie a anului trecut, pe fondul scumpirii materiei prime. Acum, ca urmare a lipsei de stocuri, o parte din producători vor fi nevoiţi să importe, iar preţurile au crescut între timp. Din acest motiv ne aşteptăm la o nouă majorare de preţ la ulei", a mai spus Dragoş Frumosu.

Articole înrudite