16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Muncii: Ar fi o tragedie să măreşti pensiile peste posibilităţi, după care să ajungi la tăieri
Ministrul Muncii: Ar fi o tragedie să măreşti pensiile peste posibilităţi, după care să ajungi la tăieri

O creştere în acest an a pensiilor peste posibilităţile bugetare reale ar putea provoca tăieri de pensii în anii următori, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, informează Agerpres.
"Bineînţeles (că pensiile vor fi majorate în septembrie - n. r.). Într-o decizie pe acest subiect, prima sursă de informaţii vine de la Ministerul Finanţelor, instituţia care are diagnoza încasărilor la buget şi are evaluarea corectă a situaţiei financiare şi a resurselor bugetare. Este o abordare corectă, bazată pe o estimare clară a posibilităţii de menţinere a creşterii şi în următorii ani - ar fi o tragedie să faci măriri peste posibilităţile pe care le ai, după care să revii şi să ajungi la tăieri. Aşa ceva, după părerea mea, ar fi o tragedie şi nimeni nu-şi doreşte. Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice, în foarte scurtă vreme, ne va indica poza corectă a încasărilor la buget în acest moment", a afirmat Violeta Alexandru, într-un interviu pentru Libertatea.
Ministrul Muncii a subliniat că nu va avansa un procentaj privind majorarea pensiilor în septembrie înainte de a discuta cu conducerea Ministerului Finanţelor.
"Noi ne-am angajat să mărim pensiile. Acest mesaj al nevoii de a mări pensiile este clar auzit de către Guvern şi este auzit în sensul puterii de cumpărare şi a nevoii evidente a acestor oameni pentru creşterea pensiilor. Diferenţa dintre noi şi PSD este că noi nu suntem populişti, ceea ce ne costă, dar dacă PSD voia să mărească pensiile o făcea luna următoare faţă de momentul în care au dat această lege. Nu am de gând să fie populistă, nu vreau să arunc cu procente, ci eu vreau să lucrez cu echipa Ministerului Finanţelor şi să vedem care sunt posibilităţile în acest moment, după această perioadă de pandemie, în care economia a fost greu încercată", a adăugat ea.
Şeful de la Muncă a susţinut că i-ar fi foarte uşor să realizeze o lege prin care să mărească pensiile cu 80%, însă acest lucru nu ar fi corect.
"Avem o reală determinare să crească pensiile. Declaraţiile pe această temă le va face ministrul Finanţelor, pe baza evaluării pe care o are în pregătire. Nu sunt omul care să arunce informaţii în spaţiul public. Eu, în acest moment, sunt interesată să aud de la colegul meu exact care este situaţia bugetului. Eu nu fac genul acesta de politică în care să-mi calculez în primul rând câştigul (electoral - n. r.). Pe mine mă interesează să fim corecţi cu oamenii, să le spunem toate elementele. Pentru mine este important acest test de sinceritate şi de rigoare. De promis putem să promitem toţi. Credeţi că mi-ar fi greu să mă duc acum şi într-o săptămână să vin cu o lege care să rămână în istorie 'Legea Violeta Alexandru măreşte cu 80% pensiile'? Asta face PSD", a susţinut aceasta.


Articole înrudite