16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România, printre ţările UE cu creşterea cea mai mare a vânzărilor cu amănuntul în luna mai
România, printre ţările UE cu creşterea cea mai mare a vânzărilor cu amănuntul în luna mai

Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat o creştere semnificativă de 16,4% în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, statele membre cu cele mai importante creşteri fiind Luxemburg (28,6%), Franţa (25,6%), Austria (23,3%), Croaţia (21,4%) şi România (20,1%), arată datele publicate, luni, de Eurostat, informează Reuters, citat de Agerpres.
În zona euro, vânzările cu amănuntul au înregistrat o urcare peste aşteptări cu 17,8%, aceasta fiind cea mai mare creştere lunară înregistrată de la debutul publicării datelor Eurostat în 1999. Saltul din luna mai vine însă după o contracţie istorică de 12,1% în luna aprilie, când vânzările cu amănuntul au fost afectate de restricţiile introduse pentru a opri răspândirea coronavirusului şi de faptul că populaţia şi-a limitat cheltuielile la produse alimentare şi comenzi online.
Eurostat precizează că, în luna mai, comparativ cu luna aprilie, vânzările cu amănuntul au crescut în toate statele membre UE, cu excepţia Bulgariei, unde au rămas nemodificate. Vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de faptul că vânzările de combustibili au înregistrat un salt de 31,9%, iar vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 30,2%. Vânzările de alimente au crescut şi ele, însă doar cu 2,1%.
În ritm anual, comerţul cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat un declin de 4,2%, în timp ce în zona euro a scăzut cu 5,1%. Chiar dacă au scăzut şi în luna mai, vânzările cu amănuntul sunt mai bune decât se aşteptau economiştii, care mizau pe o contracţie de 7,5% în zona euro. De menţionat că, în luna aprilie, comerţul cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat un declin anual de 18%, în timp ce în zona euro a scăzut cu 19,6%.
Ţările cu cea mai mare scădere a vânzărilor cu amănuntul în ritm anual sunt: Bulgaria (minus 20,4%), Luxemburg (minus 19,7%), Spania (minus 17,9%) şi Malta (minus 24,8%). În România vânzările cu amănuntul au înregistrat, în luna nai 2020, comparativ cu luna mai 2019, o scădere de 4,2%, după o contracţie de 19,4% în luna martie.
Şi de această dată, vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de scăderea vânzărilor de combustibili, cu 24,3%, şi produse non-alimentare, minus 6,9%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut cu 4,1%.
În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în luna mai 2020, faţă de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 18,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 20,2%.
De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2020, comparativ cu luna similară din 2019, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 5,3%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2020, comparativ cu mai 2019, vânzările cu amănuntul au înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 1,2%.


Articole înrudite