21 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Plenul Senatului a adoptat, luni, o propunere legislativă, semnată de mai mulţi deputaţi PNL, care obligă producătorii şi importatorii să introducă în magazine standuri separate pentru produsele care expiră în trei zile.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 99 din 29 august 2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă a fost adoptată de plenul Senatului cu 87 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri.
Propunerea legislativă se referă la obligativitatea pentru operatorii economici de a introduce în magazinele de comercializare standuri separate pentru produsele care expiră în termen de trei zile.
Astfel, produsele aflate la comercializare cu preţ redus, sau oferte promoţionale, cu trei zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale/datei limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de calabilitate, se sortează şi se expun la comercializare, separate, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor. Potrivit legii, nerespectarea prevederilor acestui alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare.
Comisia economică a dat un raport de admitere cu amendamente propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.


Articole înrudite