Criza a arătat că uniunea economică şi monetară a Europei este incompletă. Moneda unică trebuie să fie sprijinită de o uniune financiară. Băncile europene sunt astăzi bănci din zona euro nu bănci germane, spaniole sau franceze. Ele pot împrumuta de la Banca Centrală Europeană (BCE) oriunde, pot credita orice cetăţean sau firmă din zona euro, iar deponenţii pot transfera cu uşurinţă bani de la o ţară la alta.
Zona monedei unice trebuie să împartă responsabilitatea pentru garantarea depozitelor, supravegherea bancară şi soluţionarea crizei, este de părere Christian Noyer, guvernatorul Băncii Franţei, într-un articol semnat în Wall Street Journal în ediţia de luni.
''Suntem cu toţii parte a sistemului financiar. Noi toţi beneficiem atunci când lucrurile merg bine şi toţi suntem afectaţi atunci când ceva nu merge bine'', notează Noyer. Cu toate acestea, infrastructura de supraveghere şi garanţiile de depozit din Europa sunt fragmentate de graniţele naţionale, iar băncile sunt considerate încă „naţionale” de către pieţe şi investitori. Aceasta este o sursă de numeroase dificultăţi, consideră bancherul francez.
''Nu putem şi nu trebuie să împiedicăm mişcările de capital de la a fi selective în cadrul Uniunii Europene; va exista întotdeauna o diferenţiere în funcţie de preferinţele investitorilor. Dar nu există nicio logică într-o situaţie precum cea de astăzi, în care unele bănci sunt puternic penalizate în finanţarea şi activităţile lor numai pentru că guvernul 'lor' a fost iresponsabil fiscal în trecut, fapt care cântăreşte asupra ratingului acestora'', susţine Noyer.
În opinia sa, acest lucru, la rândul său, împiedică transmiterea politicii monetare unice, deoarece condiţiile de creditare diferă de la o regiune din zona euro la alta, în pofida ratei de schimb unice stabilită de banca centrală. Atât timp cât starea de sănătate financiară a întregii zone euro este vulnerabilă la problemele dintr-o ţară, se poate materializa bucla feedback-ului negativ între riscurile suverane şi bancare.
''Trebuie să rupem această legătură între riscurile suverane şi bancare, pentru a evita reînnoirea spiralelor periculoase şi contagiunea de la centrul crizei actuale. Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de o structură din zona euro responsabilă pentru garantarea depozitelor, supravegherea bancară şi soluţionarea crizei'', este de părere guvernatorul Băncii Franţei.
Construind pe succesul politicii monetare unice, este necesar să se stabilească acum un sistem unic de supraveghere organizat de-a lungul aceloraşi linii: centralizarea procesului decizional şi descentralizarea implementării. BCE şi băncile naţionale sunt bine echipate pentru a fi coloana vertebrală a uniunii financiare. Aceasta este o altă lecţie a crizei: există multe beneficii pentru a menţine supravegherea bancară aproape de banca centrală.
Marea Britanie se întoarce la acest principiu, după ce a experimentat opusul. În SUA, Rezerva Federală este acum „supraveghetorul sistemic” şi poate desemna orice instituţie pe care o consideră suficient de sistemică pentru a garanta controlul său. BCE şi cele 17 bănci naţionale ale Eurosistemului ar trebui să fie la fel de împuternicite să monitorizeze şi supravegheze instituţiile printr-o prezenţă sau activităţi transfrontaliere semnificative. Dar o adevărată uniune financiară trebuie să se extindă la toate instituţiile bancare, indiferent de mărimea lor. Pentru aceasta au luptat unele bănci mijlocii şi regionale în timpul acestei crize mult mai mult decât numeroase instituţii globale, consideră Noyer.
Federalizarea supravegherii bancare este o condiţie prealabilă pentru fondul unic de garantare a depozitelor, care este în cele din urmă necesar pentru a disocia riscurile bancare şi cele suverane. Un astfel de fond va avea o putere mare, deoarece va putea colecta o taxă pe fiecare bancă din zona euro şi împrumut de pe pieţe.
Pentru a fi completă, uniunea financiară are nevoie de un regim unic privind falimentul şi un regim de rezoluţie bancară. La fel ca în SUA, federalizarea rezoluţiei bancare ar trebui să includă toate instrumentele necesare: o armonizare deplină a normelor dar şi a tuturor instrumentelor operaţionale cum ar fi recapitalizarea, restructurarea, demontarea, transferul de active şi pasive spre instituţii solide şi capacitatea de a interveni pentru a gestiona o bancă în dificultate.
Aceşti paşi vor necesita timp, curaj şi determinare. Armonizarea legislaţiei şi decizia privind împărţirea poverii sunt prin esenţă complicate. Dar aşa este întregul proces de integrare europeană, conchide guvernatorul francez.
