Luni a avut loc închiderea proiectului „Program Strategic de Dezvoltare a Portului Galaţi”, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Portul Ga ...
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, marţi, că o decizie în privinţa continuării în 2016 a programelor „Prima Casă” şi „Prima Maşină” va fi luată în cursul ...
Bugetul pentru anul viitor trebuie să exprime, în mod real, nevoile pe care le are România, iar 2016 trebuie să fie un an al relansării reale a economiei, a declarat ministrul Finanţelor Publice ...
Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna septembrie 2015, se cifrează la 9,874 miliarde de lei, cu 1,46% peste cea raportată în august, ...
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat valoarea de 64,9 puncte, în luna septembrie 2015, în creştere cu 2 puncte faţă de luna anterioară, potrivit unui comunica ...
Mai puţin de 8% din populaţia României foloseşte serviciile bancare online de internet banking sau mobile banking, iar aceasta este, în primul rând, o problemă a băncilor, a declarat Marian Ig ...
Valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanţare depuse prin Submăsura 6.4 'Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole' se apropie de nivelul maxim al sumei pentru c ...
România trebuie să-şi recâştige locul pe harta investitorilor străini, iar situaţia economică actuală ar trebui luată în considerare când vorbim despre investiţii, a declarat, luni, în c ...
România poate deveni poarta europeană de intrare pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, prin portul Constanţa, a bunurilor provenind din Asia şi Orientul Mijlociu, a afirmat Mihai Tudose, mi ...
Rectificarea bugetară presupune majorarea semnificativă a cheltuielilor curente, respectiv salarii, subvenţii şi bunuri şi servicii, concomitent cu o diminuare masivă a cheltuielilor cu investi ...
Fondul Monetar Internaţional avertizează că deficitul fiscal al României se va apropia de 3% anul viitor şi va depăşi acest nivel în 2017, pe fondul reducerilor masive de taxe şi impozite şi ...
Ministerul Agriculturii a atestat până în prezent 480 de produse tradiţionale, judeţele Braşov şi Maramureş aflându-se în top cu 143, respectiv 56 de produse, în timp ce 15 judeţe nu deţi ...
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a exprimat speranţa că Guvernul va putea plăti până la sfârşitul anului despăgubirile pentru fermierii afectaţi de secetă, precizând că până î ...
Premierul Victor Ponta a anunţat că, la propunerea ALDE, coaliţia de guvernare va decide aplicarea de la 1 ianuarie 2016 a unor măsuri din Codul fiscal care fuseseră amânate iniţial pentru o pe ...
Marţi, la Galaţi s-a desfăşurat un workshop, în cadrul proiectului “Planul General Gaz Natural Lichefiat (GNL) pentru axa Rin-Main-Dunăre", proiect printre partenerii căruia se află ...
Noile modificări aduse Codului de procedură fiscală au efecte atât pozitive, dar şi negative asupra contribuabililor începând cu 1 ianuarie, susţin specialiştii EY România.
O modificare poz ...