Bugetul pentru anul viitor trebuie să exprime, în mod real, nevoile pe care le are România, iar 2016 trebuie să fie un an al relansării reale a economiei, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
„Lucrăm acum la bugetul pe 2016. Este un lucru extrem de important. Trebuie să fie un buget care să exprime în mod real nevoile pe care România le are, coroborat cu ceea ce deja Guvernul şi Parlamentul au adoptat - Cod Fiscal şi multe alte măsuri. Îmi doresc foarte mult ca anul 2016 - şi sunt convins de faptul că o să fie - un an al relansării reale a economiei”, a menţionat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a subliniat că România are „un regim fiscal mult mai prietenos” şi că este nevoie de o simplificare a sistemului. „Trebuie să simplificăm foarte mult sistemul, cel de care dumneavoastră (mediul de afaceri, n.r.) vă loviţi zi de zi, de la exemple precum eliminarea ştampilei până la multe alte, care creează probleme, întârzieri şi, la final, costuri suplimentare. Toate acestea pot să facă în 2016 un an mult mai bun pentru noi toţi”, a mai spus Teodorovici.
Bugetul de stat pe 2016 ar putea fi fundamentat pe o creştere economică estimată la 3,4%, o inflaţie medie anuală de 1,7% şi un curs de schimb de 4,44 lei/euro, reiese dintr-un document postat pe site-ul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului, care cuprinde propunerile de buget pentru 2016 şi estimările pentru anii 2017 - 2019 transmise de Ministerului Finanţelor Publice ordonatorilor principali de credite.
În acelaşi timp, creşterea consumului populaţiei este estimată la 3,4% pentru 2016, iar a consumului administraţiei publice la 3%.
În privinţa investiţiilor, în document se menţionează că acestea vor creşte cu 5,6% în 2016 şi cu peste 6% în anii următori. Exporturile sunt aşteptate să crească cu 5,8% anul viitor, iar importurile cu 6,8%, potrivit documentului citat. Deficitul de cont curent este, astfel, estimat la 1,4% în 2016 şi 1,5% în 2017.
Pe de altă parte, este de aşteptat o scădere a numărului de şomeri de la 465.000 de persoane anul acesta la 450.000 anul viitor şi la 435.000 în 2017.