Dezvoltarea resurselor energetice din Marea Neagră reprezintă o prioritate pentru România, aceasta fiind cheia securităţii energetice a ţării noastre în următorul deceniu, consideră ministru ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 28,12 milioane lei (aprox. 6,32 milioane euro), 41 de companii active pe piaţa distribuţiei de uşi şi pe piaţa distribuţiei ...
Producţia industrială a scăzut în iulie cu 1% în Uniunea Europeană (UE 28) şi cu 1,1% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică ( ...
Rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de ţiţei în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiţii pentru noi descoperiri de hidrocarburi, a declarat Artu ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a lansat, miercuri, platforma de educaţie financiară "Fluent în Finanţe", prin intermediul căreia persoanele interesate pot dobândi cunoştinţe financiare, în ...
România poate deveni, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, cu o economie de patru ori mai mare, dacă se concentrează pe trei priorităţi, respectiv infrastructură m ...
La începutul lunii septembrie au fost intensificate acţiunile de control în vederea diminuării muncii nedeclarate în domeniul alimentaţiei publice (baruri şi restaurante). În timpul controalel ...
Producţia naţională de autovehicule a înregistrat un total de 240.005 unităţi, în primele opt luni din acest an, în scădere cu 6,5% comparativ cu acelaşi interval din 2015, în timp ce vânz ...
România este pregătită să atragă investiţii străine, iar Guvernul continuă să gândească politici economice prin care să ajute sectorul privat, a declarat secretarul de stat în Ministerul ...
Citricele, ouăle, tutunul, fasolea, zahărul şi carnea de porc s-au scumpit cel mai mult în luna august, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).Astfel, faţă de luna iunie, î ...
Termenul limită pentru includerea la finanţare a şcolilor fără autorizaţie sanitară a fost extins până pe 20 septembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Adm ...
Cercetătorii care desfăşoară activităţi în zona aplicativă şi/ sau dezvoltării tehnologice beneficiază, începând cu luna august, de scutire de impozit pe veniturile din salarii şi asimil ...
Preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMM) din România, Florin Jianu, a lansat marţi „Programul de Guvernare 2016-2020 al mediului de afaceri”, eve ...
Rata anuală a inflaţiei a fost de -0,2% în luna august, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţuril ...
Grâul românesc respectă toate condiţiile de calitate, în contextul în care importatorii din Egipt au refuzat achiziţionarea a 63.000 de tone de grâu contractate de la un trader din România, p ...
Predictibilitatea fiscală este esenţială în stimularea investiţiilor şi, implicit, a economiei, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, la Bratislava, în cadrul ECOFIN, unde s-a d ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...