17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Stimulente fiscale pentru cercetători
Stimulente fiscale pentru cercetători

Cercetătorii care desfăşoară activităţi în zona aplicativă şi/ sau dezvoltării tehnologice beneficiază, începând cu luna august, de scutire de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor obţinute din activităţile de cercetare-dezvoltare realizate în România.
MENCŞ a informat, printr-un comunicat de presă, că în baza unui ordin comun de ministru au fost stabilite criteriile, condiţiile, procedura de calcul a scutirii şi documentele justificative necesare la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţilor de cercetare — dezvoltare prevăzute de OUG 32/2016. Ordinul a fost semnat de miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Muncii, Economiei şi Agriculturii.
Astfel, beneficiază de măsuri fiscale stimulative cercetătorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: postul pe care îl ocupă face parte dintr-un compartiment de cercetare — dezvoltare, evidenţiat în organigrama angajatorului, angajatul desfăşoară activităţi de cercetare — dezvoltare aplicativă şi/ sau de dezvoltare tehnologică eligibile, cuprinse într-un proiect de cercetare — dezvoltare aplicativă şi/ sau de dezvoltare tehnologică.
De asemenea, angajatul trebuie să fi absolvit cel puţin ciclul I de studii universitare sau o formă de învăţământ superior de lungă durată şi să deţină o diplomă de licenţă, sau echivalentă, conferită de o instituţie acreditată de învăţământ superior din România sau o diplomă obţinută la absolvirea studiilor universitare de licenţă la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate, recunoscută şi echivalată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Totodată, angajatorul trebuie să aibă în obiectul de activitate şi activităţi de cercetare — dezvoltare aplicativă şi/ sau de dezvoltare tehnologică.
MENCŞ precizează că scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor se acordă chiar şi în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare — dezvoltare aplicativă şi/ sau de dezvoltare tehnologică.
"Pentru validarea încadrării activităţilor pentru care se acordă scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor ca fiind de cercetare — dezvoltare aplicativă şi/ sau de dezvoltare tehnologică eligibile, angajatorul, angajatul sau autorităţile fiscale pot solicita rapoarte de expertiză elaborate de experţi înscrişi în Registrul experţilor pe domenii de cercetare — dezvoltare", precizează sursa citată.


Articole înrudite