Un gălăţean a reuşit să obţină rejudecarea procesului în care fusese iniţial condamnat la 13 ani de închisoare după ce a ţepuit opt societăţi comerciale din ţară prin achiziţia de marfă pentru care plătea cu cecuri fără acoperire. Asta după ce iniţial Tribunalul îi respinsese cererea de a fi rejudecat. Inedit este modul în care Daniel Grigore Pop a reuşit să păcălească administratorii de firme. Bărbatul a preluat în 1999 societatea Drunaxela SRL Galaţi, iar la scurt timp a mutat sediul social al firmei la Brăila. El a cumpărat doar un telefon fix şi un fax, de care s-a folosit pentru a ţepui firmele cu 986.661 de lei. Surprinzător este că nimeni nu i-a cerut o întâlnire pentru a-l vedea la faţă sau garanţii că banii vor fi plătiţi. Cea mai mare păgubă a înregistrat-o SC Baum CAS Fibres SRL Turda, de unde Daniel Grigore Pop a cumpărat fibră din sârmă de oţel pentru armarea dispersă a betonului, în valoare de nu mai puţin de 689.522 de lei. Pe listă se află şi firma gălăţeană Decovil Grup SRL, care i-a livrat materiale de construcţie în valoare de 29.865 de lei.
Rând pe rând, firmele au aflat cu stupoare că cecurile introduce la plată în bănci nu puteau fi încasate pentru că afaceristul era în interdicţie bancară. Plângerile penale au început să curgă la Poliţie, dar Daniel Grigore Pop dispăruse deja cu banii, iar oamenii legii l-au căutat ani de zile până i-au dat de urmă. În cele din urmă, bărbatul a fost identificat în străinătate şi extrădat în România pentru a-şi executa pedeapsa. Tribunalul Galaţi a hotărât ca Daniel Grigore Pop să stea 13 ani după gratii pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi să restituie firmelor ţepuite banii, dar decizia este posibil să fie schimbată în rejudecare. În plus, gălăţeanul nu are bunuri care să fie executate silit, fiind chiar posibil ca nici statul să nu îşi recupereze cheltuielile judiciare efectuate cu judecarea procesului.