Alianţa pentru Progres, din care fac parte Partidul Democrat Liberal şi UNPR, l-au propus pentru Biroul Electoral Municipal (BEM) Galaţi pe Vicenţiu Vasiliu, executor judecătoresc, implicat în două dosare penale de înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Acesta a şi fost ales în Biroul Electoral Municipal, urmând, culmea, să se ocupe de supravegherea legalităţii procesului electoral. Vicenţiu Vasiliu a fost trimis în judecată alături de executorul judecătoresc Dumitru Viţelaru, care a decedat între timp, după ce, pe 9 august 2010, au realizat o executare silită abuzivă în judeţul Vrancea, despre care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi susţin că s-ar fi soldat cu un prejudiciu de 17.000 de euro. Povestea a început în mai 2010, când un gălăţean din Vânători şi-a dus tractorul la reparat la un atelier din satul vrâncean Jilişte, dar nu a avut bani să plătească valoarea reparaţiilor. Pentru că avea nevoie de utilajul agricol, proprietarul tractorului a apelat la o şmecherie legală pentru a intra în posesia lui, încheind un contract de consultanţă cu o firmă din Galaţi, care a cerut apoi executorului să îi restituie utilajul agricol în baza unui contract de garanţie mobiliară. “Deşi nu avea competenţa teritorială de a efectua executarea, inculpatul Viţelaru a semnat şi ştampilat un formular, apoi i-a dat dispoziţie lui Vincenţiu Vasiliu să ridice tractorul", a susţinut procurorul de caz în rechizitoriu.
Executorul judecătoresc Vicenţiu Vasiliu este judecat în prezent şi într-un dosar de înşelăciune, fiind acuzat că a acţionat, din nou, în afara competenţei teritoriale şi fără să îl notifice în prealabil pe debitor. Activitatea lui Vicenţiu Vasiliu a intrat şi în atenţia corpului de control al ministrului Justiţiei pentru mai multe nereguli descoperite în mai multe dosare de executare silită.
Mircea Toader: „O să-l înlocuim”
Contactat de noi pentru a comenta desemnarea în BEM a unei persoane judecate pentru mai multe fapte penale, preşedintele PDL Galaţi, Mircea Toader, s-a arătat surprins de această situaţie, despre care susţine că nu ştia nimic. “George Skin s-a ocupat de alegerea acestor persoane. O să apelăm la rezerve şi o să-l înlocuim din Biroul Electoral Municipal”, a conchis deputatul Mircea Toader.