14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În fiecare an, în luna aprilie, de Sf.Gheorghe, Tecuciul îmbracă haine de sărbătoare deoarece în această perioadă este sărbătorit patronul spiritual al oraşului, Sf.Mucenic Gheorghe. Nici în 2012 sărbătoarea nu poate fi trecută cu vederea, în acest sens fiind organizate o serie de manifestări cultural-artistice dedicate momentului.
Şirul evenimentelor culturale va fi deschis pe data de 22 aprilie la ora 17.00, când pe Esplanada Sălii de Spectacole „Ion Petrovici” va avea loc spectacolul muzical coregrafic organizat de Casa de Cultură, desfăşurat sub genericul „Portativ muzical de aprilie”, spectacol susţinut de ansamblurile artistice locale, dar şi din localităţile limitrofe municipilui Tecuci. În aceeaşi zi va avea loc şi vernisajul expoziţiei de simboluri pascale realizată sub genericul „Lumină din Lumină”.
Pe data de 23 aprilie, începând cu orele 8.30, la Catedrala Sfântul Gheorghe va fi oficiată slujba arhierească de sărbătorire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la care va participa ÎPS arhiepiscop al Dunării de Jos, Casian Crăciun. Tot în 23 aprilie va avea loc o acţiune socială organizată de Protoieria Tecuci, în colaborare cu Primăria  Tecuci, cu ocazia sărbătoririi Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.
În paralel, începând cu orele 11.00, Muzeul mixt şi Galeriile de Artă „Gheorghe Petraşcu “ Tecuci vor prezenta publicului tecucean expoziţia de pictură „O primăvară între anotimpuri”, iar de la orele 12.00, pe simezele galeriei „Helios” din cadrul Bibliotecii municipale „Ştefan Petică” vor fi expuse lucrările elevilor de la cercurile de pictură „Cuvioasa Parascheva” din Lieşti şi Clubul Copiilor şi Elevilor Tecuci, sub sub genericul „Ferestre către Dumnezeu”.

Articole înrudite