16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şapte gălăţeni cu handicap şi-au găsit un job
Şapte gălăţeni cu handicap şi-au găsit un job

Patru angajatori gălăţeni au încadrat anul acesta un număr de 7 persoane cu handicap, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Galaţi, Magdalena Hîncu. Potrivit aceleiaşi surse, numărul de persoane cu dizabilităţi angajate a fost mai mare decât cel planificat, respectiv 5 persoane. Deşi în alte state civilizate numărul persoanelor cu dizabilităţi este mult mai mare, în rândul angajatorilor neexistând o reticenţă în a le oferi un loc de muncă, în România prejudecăţile încă persistă în anumite cazuri. „Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată persoane cu handicap pot primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o subvenţie în sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare în luna pentru care se face plata (în prezent 500 lei). Acordarea subvenţiilor se face în limita bugetului alocat. Subvenţia se acordă angajatorilor care au mai puţin de 50 salariaţi, precum şi celor care au mai mult de 50 salariaţi şi şi-au îndeplinit obligaţia legală de a angaja persoane cu handicap în proporţie de 4% din numărul total de salariaţi. Angajatorii care doresc să beneficieze de astfel de subvenţii încheie cu agenţia o convenţie în termen de 12 luni de la data încadrării în muncă a persoanelor, acesta fiind termen de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute de lege, şi sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 2 ani de la data încadrării. Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale persoanelor încadrate din aceste categorii, anterior termenului de 2 ani, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiei sumele încasate pentru fiecare persoană, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă şi nu mai pot beneficia de o nouă subvenţie din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă”, ne-a declarat purtătorul de cuvînt al AJOFM Galaţi, Magdalena Hîncu. 


Articole înrudite