Spitalele gălăţene, în special Spitalul Clinic de Urgenţă, erau la un pas de a intra în imposibilitate de a mai funcţiona măcar până la sfârşitul anului deoarece din start bugetele nu le ajungeau nici măcar până în decembrie. La fel, nu doar în Galaţi, dar şi în restul ţării, existau mari probleme în a asigura până la finalul anului necesarul de medicamente pentru bolnavii ale căror suferinţe sunt tratate prin Programele Naţionale de Sănătate. Din fericire, s-a evitat la mustaţă un blocaj, dar nu prin vărsarea unor bani cash, ci prin alocarea unor credite, însă nu bugetare, ci de angajament.
”Pentru spitalele gălăţene s-au alocat credite de angajament în valoarea de 7.500 000 lei, valoare din care peste 47%, adică 3.500.000 lei, au fost alocate Spitalului Clinic de Urgenţă. Practic, în baza acestor credite de angajament spitalele pot angaja cheltuieli ce apoi vor fi plătite efectiv anul viitor. Dar aceste credite de angajament permit normalizarea situaţiei şi continuarea funcţionării normale a sistemului. Aceste credite de angajament pentru spitale au fost alocate conform contractului dintre noi şi spitale, nimic altceva. Alte credite bugetare le-am primit de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi pentru susţinerea continuităţii tratamentelor şi medicaţiei alocate prin programele naţionale în scop curativ”, a precizat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, Olimpia Buzia.
Creditele de angajament - sau aşa-zişii ”bani virtuali” - permit unităţilor să poate face achiziţii, iar în ceea ce priveşte spitalele este recomandată achiziţia de medicamente şi materiale sanitare. Plata va fi făcută însă efectiv nu la sfşitul acestui an, ci anul viitor.